Educatie

noiembrie 25, 2014
 

„Mă bucur foarte mult că am ocazia să lucrez în astfel de condiții”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Alexandra Tănasă: Oana Cucuveica, aș vrea să-mi vorbești despre viața ta de student la Universitatea „Apollonia”.

Oana Cucuveica, studentă anul VI, Medicină Dentară: Viața de student la „Apollonia” este frumoasă, palpitantă, sunt foarte multe experiențe pe care le trăim în fiecare zi, avem cazuri clinice la care participăm, pacienți, metode moderne de a învăța. Chiar acum două săptămâni a avut loc un curs live de implantologie, desfășurat în trei zile, ținut cu trei pacienți diferiți. Domnul profesor Vasile Burlui a efectuat manopera de implantare la care am asistat și eu, la una din intervenții am intrat și în sala de operație, în timp ce ceilalți colegi au stat în Sala Cavalerilor. Domnul profesor ne-a explicat manopera, am participat la decizie, la diagnostic, la examenul preliminar, la examenul preimplantare și a fost foarte interesant.

Avem și alte activități, chiar acum de curând am avut un curs de hentzon ce presupune prezentarea diverselor tehnici de aplicare a materialelor. Este vorba despre un curs teoretic urmat de un curs practic. Avem tot felul de cercuri de cercetare, spre exemplu eu sunt pasionată de implantologie și avem un astfel de cerc, facem un brainstorming în perioada asta încercând să găsim niște idei revoluționare, deci eu personal sunt foarte încântată de activitatea mea studențească.

Alexandra: Deci ești mulțumită că ai ales „Apollonia” și nu o universitate de stat…

Oana: Eu sunt foarte mulțumită de alegerea mea. Sunt mulțumită de condițiile de studiu pe care le avem, avem aparate de ultimă generație pe care alte cabinete medicale nu le au. Lucrăm la microscop, chiar am avut ocazia să lucrez pe endodonție la acest aparat și este un prilej pe care nici măcar unii medici nu-l au. Mă bucur foarte mult că am ocazia să lucrez în astfel de condiții.

Alexandra: Din câte știu ești cea mai bună studentă de la Stomatologie din anul tău, cum ai reușit să fii în vârf?

Oana: Este destul de greu, este o responsabilitate aparte. Eu sunt și reprezentantul studenților de anul șase și cred că și notele contează foarte mult. Să fii șef de an este foarte greu, profesorii au alte așteptări de la tine față de ceilalți colegi.

Alexandra: Pe lângă faptul că ești pasionată de stomatologie ce alte pasiuni mai ai?

Oana: În ultima vreme singura mea pasiune este stomatologia, dar înainte să-mi placă stomatologia mi-a plăcut modellingul, arta fotografică, am lucrat o perioadă de timp ca model și mi-au plăcut foarte mult pictorialele.

Alexandra: De ce ai renunțat la modelling?

Oana: Am renunțat din cauza faptului că a apărut un hobby nou, stomatologia, și am ales să mă concentrez pe acest lucru.

Alexandra: Timpul liber cum ți-l petreci?

Oana: Timpul liber mi-l petrec citind reviste, cărți de stomatologie și clarificându-mi singură întrebările pe care le am de la cursuri sau de la proiecte, mă informez dacă a mai folosit cineva informațiile pe care le folosesc eu pentru diverse proiecte.

Alexandra: Ești în anul șase de facultate, ce planuri de viitor ai?

Oana: Îmi doresc să termin facultatea cu rezultate maxime, îmi doresc să devin medic stomatolog, să nu mă îndepărtez de activitatea de cercetare din cadrul universității și să găsesc răspunsuri la unele întrebări. Cu siguranță nu mă voi îndepărta prea mult de această lume.

Alexandra: Te-ai gândit să ramâi în universitate ca și cadru didactic?

Oana: M-am gândit. Rămâne să vedem dacă sunt eu pregătită pentru acest lucru având în vedere că este foarte greu să fii profesor, fiind o activitate solicitantă, dar dacă am să fiu pregătită din punct de vedere profesional și dacă mi se va oferi ocazia cu siguranță nu voi refuza.

 

Interviu realizat de Alexandra Tănasă, studentă anul I Jurnalism, Universitatea „Apollonia”





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi