Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi.
Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura română, 21 august – Limba şi literatura maternă, 22 august – proba obligatorie a profilului şi 23 august – proba la alegere a profilului şi specializării.
Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului. Aceasta va fi disponibilă în perioada 20 – 23 august, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 24 august, între orele 8,00 -14,00.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 1 septembrie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12,00 şi 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.
Sursa: Pro TV