Cultura

noiembrie 28, 2013
 

Marcel Pavel – un alchimist al picturii

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Societatea Colecționarilor de Artă din România – Filiala Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala ieșeană, Complexul Național Muzeal ”Moldova” Iași prin Muzeul Unirii au organizat pe 26 noiembrie, lansarea albumului de artă ”Marcel Pavel – Un alchimist al materiei picturale”, album semnat de tânărul colecționar de artă Vlad Nedelcu. Despre albumul, care adună lucrări ale artistului aflate în colecția personală a lui Vlad Nedelcu, precum și câteva lucrări inedite de grafică neprezentate până astăzi publicului larg, au vorbit criticul de artă Valentin Ciucă, autorul albumului Vlad Nedelcu, dar și liderul societății colecționarilor din România, prof. Dr. Hortensiu Aldea.

”Pictorul Marcel Pavel este subiectul, personajul acestui album, iar Vlad Nedelcu este cel care s-a străduit să scrie ceea ce trebuia să scrie despre pictor. Anume că el este un artist atipic. În fond, trebuie să elogiem, fără rezerve, creativitatea Moldovei în general și a spațiului ieșean cu atât mai mult. Marcel Pavel este un artist care într-un fel nu cedează bunului gust comun, ci dimpotrivă, se străduiește să treacă dincolo de aceste uzanțe flate la îndemâna oricui. Pictura lui este ca un strigăt, un strigăt pasional. Este acel strigăt al aceluia care înceracă, și de multe ori reușește, să definească un spirit al timpului, să definească un mod de a înțelege lumea în complexitatea ei” a spus criticul de artă Valentin Ciucă.

”Acest album pe care tocmai l-am lansat este mărturisirea unui dialog inedit între un colecționar de artă și maestrul Marcel Pavel, pictorul de talent. Cartea arată și vorbește despre o relație sinceră și dezinteresată dintre doi iubitori de frumos” a spus autorul volumului, Vlad Nedelcu.

”Vlad Nedelcu a avut răbdarea de a selecționa din lucrările grafice ale lui Marcel Pavel, lucrări care indică evoluția artistică a pictorului în artele plastice. În acest album vedem doar o selecție a lucrărilor pictorului. Vlad Nedelcu a arătat că devine un colecționar de artă care are răbdare să descopere, să stea de vorbă cu artistul, să aducă în vedere lucrări care nu au fost puse în fața publicului până acum” a spus liderul societății colecționarilor din România, prof. Dr. Hortensiu Aldea.

Despre albumul realizat de colecționarul Vlad Nedelcu ne-a vorbit și pictorul Marcel Pavel, cel care de altfel este personajul principal al cărții proaspăt lansată. Acesta a subliniat caracterul festiv al albumului, dar a vorbit și despre opera sa, precum și despre posibila abordare, în perioada următoare, a unei zone mai puțin atinsă, sculptura.

”Afirmația din titlul autorului acestui album este măgulitoare, numai că nu e chiar alchimie, cel puțin eu nu o văd. Eu, de fapt, pictez pur și simplu. Totul vine din suflet, motiv care mă face să vad că nu e nicio alchimie aici. Prietenul și colecționarul de artă Vlad Nedelcu are opiniile lui și eu le respect. În album sunt o serie de lucrări pe care colecționarul le-a achiziționat de la mine. Acest album este structurat tematic, dând la vedere mai multe etape de lucru, de tehnică, etape diferite ale formării mele ca pictor. Poate voi da curs provocărilor colecționarului și mă voi apuca de sculptură, dar vă spun, arta asta nu e așa ușoară. E mai grea. Trebuie să ai niște materiale speciale, utilaje cu care să finisezi și multe alte condiții. Dacă cineva îmi va pune la dispoziție materiale şi tot ce trebuie pentru realizarea unei sculpturi mă apuc, de ce nu?” a spus pictorul Marcel Pavel.

Autorul albumului de artă ”Marcel Pavel – Un alchimist al materiei picturale”, Vlad Nedelcu nu este la prima sa carte. În urmă cu puțin timp el a mai lansat și volumul de artă, dedicat de această dată artistului ieșean  „Manuell Mănăstireanu”. În 2010 publică împreună cu Gheorghe Macarie un volum dedicat artistului Dimitrie Loghin. Vlad Nedelcu este cadru didactic universitar, licențiat în științe economice și științe juridice, doctorand în drept penal, membru din acest an al Societății culturale Junimea 90, membru al Societății naționale a colecționarilor din România. 





 
 

 

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European d...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

Manualele şcolare sunt pline de greşeli!

Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu i-a cerut ministrului Valentin Popa să renunţe la aberaţia instituirii unui manual unic şi a unei edituri unice şi să revină la mecanismul prin care profesorii, părinţii şi el...
de Ioana Nedelcu
 

 

 

Important congres medical la Iaşi

Sute de specialişti din Franşa, Israel, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud şi Finlanda s-au întâlnit la Iaşi.  Timp de trei zile ei participă la unul dintre cele mai importante ev...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

CE ÎNTREBARE VA FI PE BULETINUL DE VOT LA REFERENDUMUL PENTRU REDEFINIREA FAMILIEI

Forma adoptată de Parlament prevede că articolul 48 din Constituţia României va avea următoarea formă: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi...
de Ioana Nedelcu
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi