Interviurile Info Apollonia

decembrie 4, 2014
 

Interviu cu Anna Panovici: „tot ceea ce mi se întâmplă acum mi se pare un miracol.”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

1. Cine este Anna Panovici. Cum s-ar defini ea însăşi?

Anna Panovici este o visătoare. E dornică să cunoască tot ce mișcă în jurul său. Când deschide, ca pe o carte, o nouă persoană în viața sa, îi dăruiește un zâmbet! Asta pentru că zâmbetul o însoțește și zilnic ON AIR la Kiss FM Chișinău. Anna Panovici e cea care e mândră că și-a făcut studiile în România și a întâlnit atâția oameni minunați acolo.


2. Ce ai învăţat ca studentă la Jurnalism a Universităţii „Apollonia”?

Am învățat în primul rând o chestie de care nu toți studenții au parte, și anume că profesorii îți sunt prieteni care îți vor binele, și nu cei care abia așteaptă să te prindă cu lecția neînvățată. Și chiar dacă vor de la tine tot mai mult și mai mult – nu e pentru ei, e pentru tine. În cazul de față, pentru mine.

Am învățat o bună parte din ceea ce m-a format ca jurnalist, desigur ceea ce nu aveam deja în mine natural. Am făcut foarte multă practică și am învățat totul, de la a scrie articole, a macheta, a fi reporter de teren, a prezenta o emisiune, a face montaj video, a da voci pentru spoturi, a le produce și multe altele. Aceste pârghii foarte importante pentru un jurnalist în formare sunt de apreciat la Universitatea „Apollonia”. Puteam să ne alegem calea pe care vrem să mergem. Și eu le-am ales pe toate. De ce? Îmi plac provocările și m-am simțit bine peste tot. Doar că pe atunci Alexandra Anița de la Radio Apollonia mi-a zis, după ce m-a auzit prima oară: „tu dacă o să intri în radio, n-o să mai poți să ieși. O să te prindă și o să rămâi acolo”. Și… m-a prins. Și am rămas!10834125_860633130636057_1271325145_n

3. Unde ţi-a plăcut cel mai mult să stai, ce ţi-a plăcut să faci în timpul studenţiei la Iaşi?

Cui nu-i plac anii de studenție? Sunt cei mai frumoși. Îmi e dor de Iași. Îmi e dor de străzile romantice, de Copou, de drumul spre universitate, de TV, de radio, de profesori și mai ales de colegi, nu în zadar se spune că cele mai trainice prietenii se fac la 20 ani. Tot ce am făcut, mi-a plăcut, nu în zadar am visat de mic copil să fac jurnalism.

4. Când ai realizat că Jurnalismul poate fi o meserie pentru tine?

Când ești apreciat, îți dai seama că faci asta cu pasiune, când e ceea ce îți place – devii Tu însuți un produs (dacă îmi permiteți comparația). Un produs bun și respectiv un “produs” care se vinde bine. Deși mi s-a spus de multe ori că e greu, că nu se plătește bine, că poți face altceva… Eu am insistat. Mi-am dorit. Și nu m-am gândit vreodată că nu o să reușesc să mă angajez, mai ales că după facultate am avut foarte multe oferte. Oare pentru că sunt bună? Așa se zvonește! (zâmbește).
10818641_860633123969391_1631567068_n
5. Cum se desfăşoară activitatea ta la Kiss Fm Chişinău, prin ce e diferit ce faci acolo de practica la Radio Apollonia?

Acum, Kiss FM, e ceea ce eu respir. De fapt tot ceea ce mi se întâmplă acum mi se pare un miracol. Ce poate fi mai frumos decât să vii la muncă cu plăcere, oamenii cu care lucrezi să-ți devină cei mai buni prieteni, iar cei care te ascultă zilnic, se relaxează, se distrează, se simt bine alături de tine. Iar răsplata vine atunci când te întâlnești cu ei tete-a-tete și oamenii îți mulțumesc pentru buna dispoziție. Ceea ce fac acum îmi oferă tot soiul de senzații care mă fac fericită. Ce e diferit? E că te distrezi continuu, asta îți aduce plăcere, și mai și primești bani pentru asta!


6. De ce ai ales să faci radio, de ce Kiss FM?

Am ales Kiss FM pentru că este cel mai ascultat radio pentru tinerii din Moldova. Pentru că, de cum am intrat mi-am dorit să rămân. Pentru că am găsit aici o echipă extraordinară. Acum, sunt omul care munceşte din greu pentru fiecare clipă! Sunt mereu la curent cu cele mai tari hituri… asta deși, uneori, când încerc să fiu obiectivă cu mine, mă privesc dinafară și îmi dau seama că … Mi-ar fi plăcut, poate să trăiesc în perioada anilor ‚’50 sau poate chiar când Eddie Bernays își facea de cap pe Fifth Avenue și punea bazele PR-ului. Asta pentru că fac și PR la Kiss FM.
10833553_860633203969383_121080860_n
Interviu realizat de Nicoleta Dabija




 
 

 

Argintul de la Balcaniada de Informatică a ajuns la Iaşi

Un elev de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil” din Iaşi a obţinut argintul la Balcaniada de Informatică.  Pentru a ajunge la o astfel de performanţă, Denis Banu a renunţat la pasiunea vieţii s...
de Laura Romila
 

 
 

Sportiv junior invitat la Palatul Roznovanu

Fericitul sportiv ce a urcat prestigioasele trepte ale fostului palat, poartă numele de Dragomir Iordache, are frumoasa vârstă de 19 ani şi este noul vicecampion mondial de juniori la TIR în proba de puşcă 60 de focuri, ...
de
 

 
 

INTERVIU CU ADINA BRÂNCIULESCU DESPRE IE și COSTUMUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC

Adina Brânciulescu este jurnalist independent care a scris pentru publicații săptămânale, reviste ilustrate pentru femei și de călătorii. În anul 2010 a renunțat la funcția ocupată în cadrul redacției revistei Bea...
de
 

 

 

Ce înseamnă să fii programator? Interviu cu Eduard Botezatu, unul dintre programatorii de frunte pe care îi are orașul Iași

Dorește întotdeauna să meargă mai departe, să învețe lucruri noi, să urce pe scara socială și profesională. Este interesat să dezvolte o carieră în afacerile din domeniul tehnologiei informației într-o funcție ...
de
 

 
 

Interviu cu Marius Ursache: Model de antreprenor în industria creativă

Marius Ursache a studiat pentru a deveni chirurg plastic, în schimb a ajuns designer. În 1999 a înfiinţat Asociaţia Grapefruit, o agenție de top românească de digital product development, fiind printre primii specialiș...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi