Cultura

octombrie 2, 2013
 

Școlarii au învățat regulile de bază pentru siguranța personală (Galerie foto)

Miercuri, 2 octombrie, de la ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, a avut loc dezbaterea din cadrul evenimentului Săptămânii Prevenirii Criminalității, intitulată „Corectitudine și atitudine- Reguli de bază pentru copii”. Cu această ocazie s-a desfășurat și festivitatea de premiere a concursului „Polițist pentru o zi”, desfășurat în perioada 18 septembrie-2 octombrie.

La discuții au fost prezenți elevi de la Școlile „Ion Neculce”, Colegiul tehnic „Gh. Mârzescu”, Liceul teoretic „Miron Costin” și de la Școala Gimnazială din Roșcani.

Agentul principal de poliție Tudorița Grădinariu a stat de vorbă cu copiii despre cum trebuie să se protejeze în viața de zi cu zi, când trebuie să sune la 112 sau cum trebuie să reacționeze când sunt martori la o infracțiune. Copiii au fost receptivi și și-au manifestat dorința de a deveni polițiști când vor fi mari și i-au adresat întrebări despre furturi și-au fost curioși să afle cum pot deveni polițiști și ce activități desfășoară polițiștii în timpul serviciului. „Am observat că la vârsta lor, copiii asociază poliția cu dreptatea, cu justețea, cu onoarea. Cred că își doresc ca lucrurile astea să fie mai vizibile în jurul lor. Mă bucur că le-am oferit un prilej de a se pune în valoare în afara orelor de curs. Astăzi noi nu le-am dat note, ci premii, și au avut ocazia să-și spună liber punctul de vedere. Este părerea lor de care trebuie să ținem cont atunci când demarăm activități educative cu copii”.

Întrebați de ce este școala importantă, majoritatea copiilor au răspuns că doar așa pot ajunge cineva în viață, pot avea un salariu sau vor ști ce să devină când vor fi mari. Agentul de poliție i-a îndemnat pe copii să nu lipsească de la ore și să ceară acordul părinților atunci când vizionează știrile, pentru că pot avea un impact puternic asupra lor. Puși în situația să viseze pentru câteva secunde cum ar fi dacă ar fi polițiști astăzi, răspunsurile copiilor indicau direcția spre o comunitate mai bună în care „un copil informat poate să aibă o decizie și nu trebuie să ne coordoneze alții viața” .

„Prin această săptămână subliniem încă o dată rolul și importanța unei atitudini cu caracter de responsabilitate în rândul copiilor pentru că facem și noi activități de prevenire, dar este important ca și copiii de aici să cunoască minimele măsuri de siguranță personală. Întrebările copiilor sunt pertinente, sunt întrebări din realitatea cu care ei se confruntă, atât din realitatea de pe stradă, din școală, cât și din cea virtuală. Să nu uităm că o parte din copii își petrec timpul liber și în fața calculatorului. Prin intermediul acestei activități oferim copiilor altceva, posibilitatea să iasă din școală, să vină într-un loc unde au acces la carte”, a precizat agentul de poliție Tudorița Grădinaru.

Ing. Paul Matei, coordonator al Centrului Europe Direct, filiala Iași, le-a prezentat copiilor ultimul tratat din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, punctând asupra drepturilor de libertate, siguranță, educație și la formare profesională și continuă și subliniind faptul că siguranța poate fi asigurată de către Poliție.

Premierea elevilor pentru concursul „Polițist pentru o zi”

La concursul „Polițist pentru o zi” au participat aproximativ 65 de lucrări, la cele două secțiuni: povestiri-eseu-poezie şi desene-pictură-colaje în alb-negru sau color.

„Am fost plăcut surprinși să vedem cât de implicați au fost copiii, ce lucrări frumoase au avut și chiar am fost puși în situația de a avea dificultăți la deliberare. Au fost lucrări bune”, a mai precizat Tudorița Grădinaru.

La secțiunea eseu, premiul I a fost câștigat de Sorina Dana Ștefan de la Colegiul  Tehnic „Gh. Mârzescu”. Bianca Crup, de la Colegiul  Tehnic „Gh. Mârzescu” a obținut Premiul al II-lea, iar Eleva Ioana Leșe, de la Școala Gimnazială „Ion Neculce”, premiul al III-lea.

La secțiunea desen, premiul I a fost obținut de opt elevii de la Școala Gimnazială „Ion Neculce”: Simona Sandu, Anca Hodoroabă, Alex, Gianca,  Andreea Bujor, Ana Maria Petrică, Ștefania Nedelcu, Iustin Enache și Teodora Albu. Melinte Cristian George, de la Școala Gimnazială din comuna Roșcani, județul Iași a primit Premiul al II-lea, iar Bianca Gabriela Bordeianu, de la Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Premiul al III-lea).

 Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi