Cultura

august 29, 2013
 

Revitalizare urbană prin artă, realizată de copii și părinți

Atelierul Părinților Iași, în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași, desfășoară un proiect de revitalizare prin artă a orașului Iași, prin care copii și părinții vor schimba aspectul scărilor care permit traficul pietonal între Şoseaua Păcurari și strada Toma Cozma, adiacentă Bulevardului Copou.

Proiectul de educație parentală „Family Painting” se va desfășura sâmbătă, 31 august, de la ora 10.00 pentru copiii cu vârste cuprinse între doi și șase ani, iar de la ora 14.00 pentru copiii cu vârste de peste șapte ani. Participanții vor fi ajutați și supravegheați de către designerul Alina Dîrvariu Raba.

„«Family Painting» este un proiect care va îmbina ideea de revitalizare cu aceea de educație parentală. Ideea de bază este aceea de a crea spațiu pentru a petrece timp în familie și în urma acestui timp de calitate să rămână și ceva vizibil care să schimbe aspectul mediului înconjurător. Scările au fost deja renovate de către un constructor și urmează ca noi să le pictăm pe partea de treaptă și contratreaptă pentru a forma o imagine. Organizăm proiectul pentru două categorii de vârstă, pentru a fi mai ușor de lucrat. Dacă vor fi prea mulți participanți, ne vom extinde și pe scările laterale stânga- dreapta chiar dacă nu sunt renovate”, a declarat Raluca Munteanu, PR manager la Atelierul Părinților.

Toate aceste idei au luat ființă prin proiectul de revitalizare urbană, lansat anul trecut de Fundația Comunitară Iași. Proiectul „Family Painting” va fi implementat din grantul de finanțare de revitalizare urbană.

Acest proiect este un prim pas de revitalizare urbană realizat de Atelierul Părinților, însă conducerea organizației își dorește să continue să schimbe imaginea orașului Iași, dar și să promoveze obiectivul lor principal, acela de educație parentală. „Dorim să continuăm acest proiect de revitalizare urbană pentru că există terapii care au la bază culoarea, există metode care folosesc pictura, arta frumosului, pentru a dezvolta și a repara comportamente deviante. Noi la bază derulăm proiecte care să aibă la bază educația parentală, ceea ce ține de revitalizare e ușor conex. Sunt acțiuni la care putem aduce părinții și copiii la un loc și să se descopere unii pe ceilalți mult mai bine”, a mai precizat Raluca Munteanu.

Gangul de la Casa Conachi, un viitor proiect de revitalizare urbană

Scările care permit traficul pietonal între Şoseaua Păcurari și strada Toma Cozma vor purta de sâmbătă amprenta micilor artiști, dând un suflu nou și o pată de culoare decorului dezolant.

Organizația „Atelierul părinților” își dorește să continue proiectele de revitalizare urbană cu acțiuni mai mărețe. Raluca Munteanu a povestit despre ideea care a stat la baza proiectului, aceea de a picta gangul de la Casa Conachi din Copou, o clădire cu încărcătură istorică, însă aprobările puteau dura mai mult, astfel încât cei din organizație au decis să schimbe înfățișarea altor zone al orașului. Totuși, pe viitor speră să picteze povestea pe pereții clădirii din zona Copou.

„Am vrut să revitalizăm o zonă care să fie realmente dărâmată și pe care să se vadă diferența. Alesesem inițial gangul de sus din Copou, o clădire istorică, o clădire a Guvernului. Am vrut să facem acel gang pentru că e plin de istorie, să scriem povestea sa pentru ca și ieșenii să o cunoască. Dar fiind o clădire atât de veche și cu istorie, aprobările se obțin mai dificil”, a mai adaugat Raluca Munteanu.

Toți participanții la proiectul „Family Painting” vor primi vouchere la salina Terra Centrum în valoare de 50 de lei și trei abonamente all inclusive la salină.

Organizația non-guvernamentală Atelierul Părinților Iași organizează lunar cluburi de carte pentru părinți și copii  și workshop-uri interactive.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi