Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, de la ora 19.00, în sala de concerte a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”din Iași va avea loc un concert Astor Piazzola susținut de Tierra Sin Pan.
Conceptul proiectului este de tip sincretic, muzicii alăturându-i-se dansul, mişcarea scenică, ilustraţia video, lumini şi poezie. Muzica lui Astor Piazzola străbate toate continentele, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului, a criticii de specialitate, fiind caracterizată de un limbaj muzical complex şi totuşi accesibil, pasiune, senzualitate şi rafinament.
Artiştii care vor creiona o pagina din cultura ieşeana sunt: formaţia Tierra Sin Pan, dansatori de la Academia show, Şcoala de Tango Argentinian TANGO Desde PASION, elevi de la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă, profesori de la Universitatea de Arte George Enescu, studenţi de la Facultatea de teatru.
În acest sens vă propunem să fiţi partener media, cunoscând deschiderea instituţiei pe care o conduceţi către promovarea culturii locale, a valorilor autentice şi a proiectelor de ţinută.
Tierra Sin Pan este o formaţie apărută în 2008 ce are în prezent în componenţă următorii membri: lect. univ. dr. Raluca Dobre, vioară, lect. univ. dr. Luminiţa Ciobanu, violă, asist. univ. drd. Edit Arva, pian, Daniel Bîrlescu, acordeon, la contrabas Grigoriţă Mandache, profesor colaborator al U.A.G.E., instrumentist la Filarmonica Moldova din Iaşi, Theo Popescu, percuţie, artist instrumentist în cadrul Operei Naţionale Iaşi şi asist. univ. drd. Mihaela Gârlea, solist vocal. Formaţia Tierra Sin Pan se identifică prin sonorităţi deosebit de inspirate într-o manieră unică de interpretare, precum şi prin abordarea unui repertoriu variat din punct de vedere stilistic de la tangouri argentiniene la ritmuri latino, prelucrări din muzica clasică, jazz sau muzică de film. Prezenţă aplaudată la scenă deschisă în toată ţara Tierra Sin Pan a devenit un nume sonor în peisajul muzical românesc.
Academia Show a fost fondată de lect. univ. dr. Ligia Cosoi Grozdan în anul 1995, fiind prima agenţie de modeling din oraşul Iaşi. Acum, după aproape 19 ani, este cea mai mare şi de succes din oraş şi una dintre cele mai respectate din ţară. Agenţia şi-a dobândit reputaţia prin descoperirea, instruirea şi impresarierea tinerelor modele şi talente în diverse domenii: fashion, televiziune, film, muzica şi dans, construindu-le cariere de succes atât naţionale, cât şi internaţionale. Talente precum Laura Cosoi, Iulia Vântur, Oana Andoni, Raluca Alexandru, Gabriela Roşu, Nina Quneey şi multe altele au fost iniţiate sau lansate de Academia Show.
TANGO Feliz s-a născut din necesitatea de a oferi o alternativă viabilă şi perfect competitivă tuturor iubitorilor de tango. Beneficiind de o vastă experienţă în domeniul dansului profesionist echipa TANGO Feliz deţine o bază solidă în ceea ce priveşte metodologia de predare şi a tehnicii coregrafice. Activităţile şcolii nu includ numai dezvoltarea comunităţii locale de Tango, ci au în vedere integrarea acestui nou curent în viaţa cotidiană alături de celelalte evenimente importante ale Iaşului.
Elevii de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” vor veni să întregească tabloul Astor Piazzola, fiind îndrumaţi de prof. Cristina Todi.
Sursa: www.culturainiasi.ro