Cultura

iunie 24, 2015
 

Ediţia FILIT din acest an nu va mai avea loc

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Organizatorii FILIT au anunţat în seara de 24 iunie că ediţia din acest an, programată la începutul lunii octombrie, nu va mai avea loc.

Iată comunicatul transmis de Biroul de presa FILIT Iasi:

«Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) anunță suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediții a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015. Motivele pentru care am fost nevoiți să ajungem la această decizie sunt, pe scurt, următoarele:

1.     Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale precum cea de față;

2.     Continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Suntem o echipă matură, responsabilă, care a creat un concept de succes internațional și a gestionat profesionist două ediții, şi tocmai aceste aspecte ne obligă la a sancţiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;

3.     Permanenta hărțuire instituțională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediție;

4.     Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung.

Ne exprimăm regretul în faţa celor peste o sută de invitați care au confirmat deja prezența la ediția a treia, în fața partenerilor noștri instituționali (ambasade, institute culturale, edituri, agenți literari, festivaluri internaționale) şi, nu în ultimul rând, în faţa publiculului festivalului, care, prin prezenţa extrem de numeroasă la precedentele două ediţii, a arătat că Iaşiul merită din plin, din acest punct de vedere, să fie gazda unor asemenea evenimente.

Regretăm faptul că acestui public nu i se mai oferă prilejul, din motivele expuse deja, de a întâlni şi anul acesta nume importante ale literaturii mondiale, precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin – pentru a-i aminti doar pe câţiva dintre scriitorii străini care şi-au dat deja acceptul de participare la ediţia a treia a FILIT. De asemenea, suntem nevoiţi să întrerupem discuţiile, deja avansate, cu alţi scriitori recunoscuţi la nivel mondial, printre care și Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Echipa FILIT a arătat că se poate construi un proiect de relevanță europeană la Iaşi, dar nu este dispusă să facă asta oricum. Demnitatea umană, profesionalismul, libertatea de expresie şi, în acest context, independența politică sunt valori pe care le considerăm extrem de importante şi la care, evident, nu putem accepta să renunţăm.

Considerăm însă că suspendarea ediţiei a treia a FILIT, o decizie deloc confortabilă, rămâne unul dintre puţinele moduri prin care putem protesta în mod credibil împotriva minciunii şi manipulării grosolane. Ne dorim totodată ca în acest fel să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că amestecul politicianismului în cultură, la orice nivel, are efect distructiv.

Primele două ediţii ale FILIT au avut parte de un succes răsunător. Dimensiunea cu adevărat internaţională a festivalului, profesionalismul organizării evenimentelor, invitaţii de primă mână, interesul extraordinar al unui public tânăr pentru literatură au fost doar câteva dintre aspectele apreciate de invitaţii şi participanţii la FILIT, aspecte remarcate şi de către presa internaţională. Cotidianul spaniol El País a declarat că FILIT „este deja, la prima sa ediţie, cel mai important festival literar din Europa de Est“, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că „un eveniment literar de asemenea anvergură şi de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România”. De asemenea, recunoaşterea anvergurii internaţionale a evenimentului a venit şi din partea Comisiei Europene, ediţia din 2014 a festivalului desfăşurându-se sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

La cele două ediţii organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezenţa unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franţa, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România) etc. Calitatea manifestărilor din cadrul FILIT a atras, până acum, peste 60.000 de participanţi, mai ales tineri».





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi