Seara de Ajun este o seară de bucurie şi linişte sufletească, dedicată naşterii lui Iisus Hristos. De asemenea, în această noapte, toată lumea îl aşteaptă pe Moş Crăciun, cu daruri pentru cei care au fost cuminţi tot anul.
În tradiţia noastră populară Ajunul Craciunului reprezintă sărbătoarea de sfârşit de an, patronată de Moş Ajun. Legendele spun că Moş Ajun este fratele geamăn al lui Moş Crăciun. Fecioara Maria l-a rugat pe el, iniţial, să îi ofere ajutorul înainte de a-l naşte pe Iisus, dar pentru că s-a considerat prea sărac, Moş Ajun a trimis-o pe Maria la casa fratelui său, Moş Crăciun, unde i s-a oferit găzduire într-un staul.
Tot în Ajunul Crăciunului, se anunţă naşterea Domnului, prin colinde. Termenul „colinda” este de origine latină şi provine de la cuvântul latin „calendae”, derivat din verbul „calare” – a vesti. Dis-de-dimineaţă, copii şi tineri pornesc la colindat, bătând din uşă în uşă. Aceştia sunt recompensaţi cu nuci, covrigi, fructe sau bani.
Iată şi câteva dintre obiceiurile şi superstiţiile legate de întâmpinarea Crăciunului, care se păstrează în credinţa tradiţională din România, şi nu numai:
- Toate lucrurile împrumutate de-a lungul anului trebuie recuperate;
- Copiii trebuie să mănânce bostan, pentru a fi sănătoşi şi voioşi tot anul care urmează;
- Fetele nemăritate îşi pot vedea ursitul, daca ţin post negru şi lasă peste noapte afară câteva feluri de mâncare negustate, pentru alesul inimii lor. Tradiţia spune că acesta va veni să guste din mâncarea pregătită, iar fata îl va putea vedea;
- Lumânările aprinse în seara de Ajun trebuie lăsate aprinse până la final, pentru a avea noroc toată luna ianuarie;
- În Ajunul Crăciunului trebuie să dăruieşti ceva unei persoane, pentru a avea parte de prosperitate în viitor;
- Uşile nu trebuie să stea închise, pentru a nu alunga norocul;
- Luminile de Crăciun din brad nu se aprind înainte de apariţia primei stele pe cer;
- Pentru a avea noroc în anul următor, trebuie să mături pragul uşii;
- La masa de Crăciun trebuie să participe un număr par de invitaţi;
- Prima persoană care intră în casă în seara de Ajun trebuie să fie un bărbat, pentru a aduce noroc în casă.
Sursa: iasi.inoras.ro