Economic

mai 27, 2014
 

Fondurile de pensii private ar putea avea probleme pentru că pe bursă lichiditatea e foarte scăzută – ASF

Mai multe articole de »
Postat de:

Lipsa cronică de lichiditate a Bursei de Valori Bucureşti ar putea crea probleme administratorilor fondurilor de pensii private, care, conform legislaţiei, au obligaţia să plaseze o parte din active în titluri cotate pe piaţa de capital, a arătat Ion Giurescu, vicepreşedinte al ASF.

„Una dintre problemele sistemului de pensii private o constituie lipsa cronică de lichiditate a Bursei de Valori Bucureşti, care, în viitor, ar putea crea probleme administratorilor fondurilor de pensii private în privinţa respectării politicii de plasamente. Împreună cu asociaţia de profil, APAPR, lucrăm să dezvoltăm instrumente de plasament astfel încât să participăm la dezvoltarea economică a României. În aproximativ trei ani, dacă nu facem acest lucru, este posibil să iasă bani din ţară pentru a fi investiţi în alte zone ale Europei”, a declarat, luni, vicepreşedintele pentru pensii private al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Ion Giurescu, prezent la un eveniment de specialitate.

Potrivit legislaţiei, administratorii pot investi activele gestionate în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând spaţiului economic european, în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

De asemenea, pot fi realizate plasamente în obligaţiuni şi alte valori mobiliare, tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, emise de autorităţile administraţiei publice locale din state terţe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

Potrivit vicepreşedintelui APAPR, Mihai Coca-Cozma, fondurile de pensii private vor dispune de aproximativ 500 milioane de euro, în următorii doi ani, pentru a participa la oferte publice de acţiuni şi obligaţiuni corporative.

Datele BVB arată că în 2013 valoare medie zilnică a tranzacţiilor s-a situat la 44,79 milioane de lei, comparativ cu 29,74 milioane de lei în urmă cu un an.

Fondurile de pensii prezente pe Pilonul II au primit în luna mai contribuţii de aproximativ 306 milioane de lei.

Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la 15,46 miliarde de lei (3,47 miliarde de euro), potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

În perioada mai 2008 – mai 2014, fondurile de Pilon II au primit în administrare de la participanţi (prin intermediul Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Casei de Pensii Sectoriale a MApN) contribuţii în sumă totală de 12,49 miliarde de lei.

„Prin investirea acestor resurse financiare, fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active nete de 15,46 miliarde de lei, generând astfel un câştig net pentru participanţi în valoare de aproape trei miliarde de lei în şase ani de administrare efectivă (nivelul acestui câştig este net de toate comisioanele de administrare)”, arăta APAPR într-un comunicat remis săptămâna trecută.

În perioada analizată, Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 11,2% (calculat conform standardelor internaţionale).

„În prezent, fondurile de pensii private obligatorii investesc aproximativ 95% din toţi aceşti bani în România, investiţiile peste hotare fiind de numai 5%. Două treimi din portofolii reprezintă titluri de stat, circa 16% sunt acţiuni listate, iar restul alte obligaţiuni, depozite bancare, fonduri mutuale şi altele. Fondurile de Pilon II deţin titluri de stat ale României în valoare de peste 10 miliarde de lei, reprezentând circa 10% din valoarea emisiunilor în circulaţie”, se arăta în comunicat.

Din activele nete de 15,45 miliarde de lei, peste două miliarde de lei sunt în prezent investiţi direct în 35 de companii româneşti listate pe Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB).

Astfel, fondurile de pensii de Pilon II asigură circa 10% din lichiditatea medie zilnică a tranzacţiilor bursiere.

„În ultimul an, fondurile de Pilon II şi-au dublat expunerea pe acţiuni listate, majorându-şi astfel substanţial rolul în economia reală”, potrivit APAPR.

La sfârşitul anului 2013, cele mai importante cinci deţineri ale fondurilor de Pilon II erau la Fondul Proprietatea – 294,6 milioane de lei, Petrom – 265,6 milioane de lei, Romgaz – 258,7 milioane de lei, Banca Transilvania – 200,5 milioane de lei şi Transgaz (129,8 milioane de lei).

În cazul marilor companii de stat privatizate parţial pe Bursa de Valori Bucureşti în ultima perioadă, fondurile de pensii private obligatorii au cumpărat deţineri importante.

„De exemplu, fondurile de Pilon II deţineau la finele anului 2013 circa 13% din oferta publică Romgaz, peste 15% din ofertele Nuclearelectrica şi Transelectrica, precum şi aproape 24% din ofertele Transgaz (deţinere raportată la numărul total de acţiuni vândut de stat prin ofertele publice realizate la BVB)”, se mai spunea în comunicat.

sursa: zf.ro





 
 

 

Peste 1 milion de români au salariile diminuate în urma revoluției fiscale adoptată de Guvern

Blocul Național Sindical (BNS) anunță într-un comunicat că 1,2 milioane de angajați români au salariile diminuate și alți peste șase sute de mii sunt expuși riscului de diminuare, în urma revoluției fiscale. BNS af...
de Laura Romila
 

 
 

COMBUSTILI MAI IEFTINI, DE LA 1 IULIE

Plecăm în vacanţă, dar costurile legate de combustibili ne strică planurile. Până la mare, comsumăm, în medie, un plin de benzină sau motorină… Deşi preţul barilului de ţiţei,  a scăzut sub 30 de dolari �...
de Laura Romila
 

 
 

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 2,93%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou marţi, ajungând la 2,93%, comparativ cu 2,92% cât era luni. Potrivit datelor Băncii Naţi...
de Laura Romila
 

 

 

Ministrul Finanțelor confirmă faptul că Guvernul lucrează la o evaluare a Pilonului II de pensii

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a confirmat faptul că Guvernul României lucrează în prezent la o evaluare a ”tuturor posibilităților” legate de Pilonul II de pensii. El a declarat că ”ceea ce va i...
de Laura Romila
 

 
 

Indicele ICE al dolarului, la cel mai ridicat nivel din 2018!

Un important indice al dolarului a atins miercuri un nou maxim al anului 2018, iar francul elveţian şi yenul japonez au crescut la rânndul lor, ca urmare a revenirii geopoliticii în centrul atenţiei investitorilor de pe pi...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi