Educatie

martie 2, 2015
 

Întruniri săptămânale la Dialogul Interdisciplinar – CONEXIONIS

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Sub genericul „E miercuri, e dialog”, grupul CONEXIONIS și-a format deja o tradiție a dezbaterilor culturale pe marginea cărților cu diverse teme. Dacă la început era numit Dialog Filosofic, prin evoluția lecturii și a discuțiilor, acum s-a ajuns la titlul de Dialog Interdisciplinar. Astfel, studenții, masteranzii și toți iubitorii de înțelepciune din mediul academic ieșean pot participa săptămânal la întruniri culturale, pentru a dezbate de fiecare dată o nouă temă din mai multe perspective. Toți doritorii pentru dialoguri interdisciplinare sunt așteptați în fiecare miercuri, în intervalul orar 20.00-22.00, în sala 215 din corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Dialogul Interdisciplinar – CONEXIONIS, unic în mediul universitar ieșean, își propune o schimbare în educație, o nouă viziune asupra realității, plecând de la textele marilor gânditori. Accentul cade pe interdisciplinaritate, întrucât, un subiect despre existența noastră poate fi înțeles cu adevărat doar privindu-l din mai multe laturi, din mai multe unghiuri ale disciplinelor. Discuțiile se centrează pe abordări filosofice, teologice, istorice, artistice, științifice; astfel încât, fiecare temă propusă spre dezbatere să fie prezentată și argumentată din viziuni diverse de către un prezentator al serii și apoi de către participanții din sală.

 

Câteva dintre temele propuse spre dezbatere în acest semestru:

04 martie 2015 – Christos Yannaras, Heidegger și Areopagitul;

11 martie 2015 – Andrew Louth, Originile tradiției mistice creștine;

18 martie 2015 – Invitat special;

25 martie 2015 – Umberto Eco, Istoria urâtului;

01 aprilie 2015 – Mircea Eliade, Nostalgia originilor;

22 aprilie 2015 – Invitat special.

 

Dialogul Interdisciplinar – CONEXIONIS este organizat în colaborare cu Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Prin acest Dialog se dorește o construire a unei platforme culturale autentice ieșene, formată din tineri dornici de a realiza conexiuni interdisciplinare.

Mai multe detalii despre acest Dialog, despre afișe și fotografii de la întâlnirile care au avut loc, precum și dacă aveți întrebări, propuneri sau sugestii puteți contacta grupul de pe facebook/ Dialog Interdisciplinar – CONEXIONIS.

 

Eugenia Zaițev, redactor

 





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi