Stiinta

ianuarie 20, 2013
 

De când consumă oamenii alcool la petreceri?

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Cercetătorii sunt de părere că organizarea evenimentelor festive la care se consuma alcool are o tradiție veche de peste 10 milenii. Aceștia au descoperit recent indicii referitoare la existența unor astfel de petreceri încă din perioada neolitică. În prezent, a bea un pahar de vin la un asemenea eveniment reprezintă, de fapt, o tradiție continuată din vremuri străvechi, când alcoolul funcționa ca o legătură socială.

Două descoperiri făcute recent vin să sprijine această teorie. Una dintre descoperiri se află într-un sit destinat organizării unor festivități cultice din Turcia de astăzi. Vechi de aproape 11.000 de ani, cu stâlpi de piatră decorați cu sculpturi animaliere, acesta se pare că a fost un loc unde erau organizate petreceri unde participau mulți oameni, la care se bea bere obținută prin fermentarea cerealelor. Se pare că oamenii primitivi care participau la aceste festivități nu erau agricultori, ci vânători-culegători, iar cercetătorii consideră că aceste petreceri jucau rolul de a facilita dezvoltarea unor relații între grupuri, de a stimula cooperarea și de a organiza munca în colectiv, cu scopul realizării unor proiecte comune care puteau fi duse la bun sfârșit doar de către un grup mare de oameni.

Folosirea cerealelor a influențat omenirea în mod radical, însă nu se știe dacă oamenii au început să le cultive cu scopul de a face din ele hrană sau, la început, au avut în vedere fabricarea unor băuturi alcoolice. Unii oameni de știință afirmă că berea ar fi apărut în urmă cu 11.500 de ani și că aceasta ar fi impulsionat cultivarea cerealelor. Întrucât presupune foarte multă muncă, berea era probabil rezervată unor sărbători cu importanță culturală deosebită. Recent, în Cipru, au fost descoperite ruinele vechi de 3.500 de ani ale unei construcții despre care cercetătorii cred că a fost o sală de petreceri dotată cu o instalație de fabricare a berii. Acolo au fost găsite ulcioare, unelte de măcinat și mai multe cuptoare despre care se crede că erau folosite pentru prăjirea malțului înainte de a fi pus la fermentat. Este posibil ca oamenii preistorici să fi fost adepţii consumului unor astfel de băuturi, care însoţeau evenimentele cu caracter ceremonial ale comunităţii.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

Consumatorii de droguri ajung la UPU

În fiecare gardă, minim doi ieșeni ajung în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, pe fondul consumului de droguri. Pacienții sunt transportați, cel mai adesea, în stare deosebit de grav�...
de
 

 
 

Excese de alcool în seara de Revelion

Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” s-au confruntat la trecerea dintre ani, dar şi în zilele următoare, cu numeroase cazuri de pacienţi care au consumat alcool în cantităţi ma...
de
 

 
 

Viaţa pe Terra, acum 4,1 miliarde ani

Un cristal străvechi de zircon, descoperit în statul Australia de Vest, ar putea fi dovada faptului că viaţa a apărut pe Terra în urmă cu 4,1 miliarde de ani, cu aproximativ 300 de milioane de ani mai devreme decât cred...
de
 

 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi