Social

aprilie 28, 2014
 

Târg de promovare a iniţiativelor privind rolul femeii în societatea europeană modernă

Mai multe articole de »
Postat de:

Centrul DIFAIN CSA Iași al Primăriei prin Direcția de Asistență Comunitară, participă, în perioada 28 – 29 aprilie, între orele 10.00 – 18.00, în sala de expoziţii a Hotelului Rin Grand, Bucureşti, la “Târgul de promovare a iniţiativelor privind rolul femeii în societatea europeană modernă”, precum și la Conferința internaţională “Educaţia copilului şi efectele sociale”. Evenimentele, organizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, au loc în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională”.

Centrul DIFAIN Iaşi participă la eveniment cu proiectul de art-terapie „Povestea mea…un sâmbure pe ață”, aflat la a II-a ediție. Proiectul îşi propune să ofere o soluţie eficientă atât beneficiarilor Centrului DIFAIN, copii cu vârste cuprinse între 7 si 18 ani, cât şi părinţilor acestora, care doresc să urmeze traseul unei profesii, să ofere echilibrul financiar familiilor lor, asigurând astfel dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.

În cadrul Târgului de Promovare, doi dintre beneficiarii centrului DIFAIN CSA, Teodora Pintilie si Vlad Mihăiescu, vor prezenta trei dintre cele patru ateliere educaționale înființate: Atelierul de Creație Plastică, Atelierul de Teatru si Dans si Atelierul de Educație Civică, alături de coordonatorii proiectului, psiholog, Nicoleta Emacu şi profesor Adrian Mîrzac.

„Povestea mea…un sâmbure pe ață”, creată de și pentru membrii Centrului DIFAIN CSA, expusă prin momente artistice şi jocuri interactive, face tematica unei expoziții de grup, expoziție ce însumează lucrări de grafică, pictură şi obiecte decorative, expuse într-o manieră inedită. Scopul principal al expoziției îl constituie dezvoltarea personală individuală, performanţa şcolară şi orientarea vocațională a copiilor.

Creat în martie 2010, Centrul DIFAIN CSA, prin echipa sa de voluntari, psihologi și  colaboratori, oferă servicii psiho-socio-educative prin: identificarea, evaluarea, intervenția în situații de criză, în vederea diminuării/combaterii efectelor negative, pe termen scurt și lung, ale migrației părinților, atât asupra copiilor, cât și a familiilor acestora





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi