Centrul DIFAIN CSA Iași al Primăriei prin Direcția de Asistență Comunitară, participă, în perioada 28 – 29 aprilie, între orele 10.00 – 18.00, în sala de expoziţii a Hotelului Rin Grand, Bucureşti, la “Târgul de promovare a iniţiativelor privind rolul femeii în societatea europeană modernă”, precum și la Conferința internaţională “Educaţia copilului şi efectele sociale”. Evenimentele, organizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, au loc în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională”.
Centrul DIFAIN Iaşi participă la eveniment cu proiectul de art-terapie „Povestea mea…un sâmbure pe ață”, aflat la a II-a ediție. Proiectul îşi propune să ofere o soluţie eficientă atât beneficiarilor Centrului DIFAIN, copii cu vârste cuprinse între 7 si 18 ani, cât şi părinţilor acestora, care doresc să urmeze traseul unei profesii, să ofere echilibrul financiar familiilor lor, asigurând astfel dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.
În cadrul Târgului de Promovare, doi dintre beneficiarii centrului DIFAIN CSA, Teodora Pintilie si Vlad Mihăiescu, vor prezenta trei dintre cele patru ateliere educaționale înființate: Atelierul de Creație Plastică, Atelierul de Teatru si Dans si Atelierul de Educație Civică, alături de coordonatorii proiectului, psiholog, Nicoleta Emacu şi profesor Adrian Mîrzac.
„Povestea mea…un sâmbure pe ață”, creată de și pentru membrii Centrului DIFAIN CSA, expusă prin momente artistice şi jocuri interactive, face tematica unei expoziții de grup, expoziție ce însumează lucrări de grafică, pictură şi obiecte decorative, expuse într-o manieră inedită. Scopul principal al expoziției îl constituie dezvoltarea personală individuală, performanţa şcolară şi orientarea vocațională a copiilor.
Creat în martie 2010, Centrul DIFAIN CSA, prin echipa sa de voluntari, psihologi și colaboratori, oferă servicii psiho-socio-educative prin: identificarea, evaluarea, intervenția în situații de criză, în vederea diminuării/combaterii efectelor negative, pe termen scurt și lung, ale migrației părinților, atât asupra copiilor, cât și a familiilor acestora