Competiția SuperBlog a ajuns la cea de-a șaptea ediție şi va aduce la start bloggeri dornici să-și afirme creativitatea în probe dintre cele mai diverse, propuse și jurizate de către sponsori.
60 de bloguri și-au anunțat deja public participarea, iar înscrierile continuă până la sfârșitul acestei luni. În cele șase ediții SuperBlog anterioare s-au înregistrat, în total, peste 1000 de participanți și s-au scris peste 14.000 de articole. Toamna aceasta, confruntarea blogosferică stă sub semnul super-puterilor. Pornind de la premisa că fiecare blog poate ascunde talente ce merită descoperite și promovate, SuperBlog îi provoacă pe bloggeri să-și demonstreze atuurile care îi recomandă drept comunicatori online. Creativitatea, umorul, iscusința de a mânui condeiul virtual și, desigur, corectitudinea gramaticală și ortografică sunt ingrediente apreciate de cititori și marketeri deopotrivă. În cadrul competiției, bloggerii au prilejul de a-și face cunoscute abilitățile literare și de a se face remarcați de către marketerii care le jurizează articolele, iar aceștia pot descoperi, la rândul lor, noi percepții despre ofertele pe care le promovează și chiar potențiali colaboratori.
Competiția se va derula în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, iar participanții vor scrie pe blogurile proprii articole pe temele care îi inspiră. Tematica variază semnificativ, de la domeniul auto sau IT până la cărți, parfumuri, produse alimentare, cadouri și bijuterii, servicii turistice, produse de papetărie și birotică etc. Apoi, reprezentanții de marketing și PR ai companiilor partenere jurizează articolele participanților. La final, bloggerii cu cele mai mari punctaje sunt premiați, în funcție de locul ocupat în clasament, cu premii în bani pentru primii 10 clasați (1000 euro cash pentru locul I) și respectiv în produse pentru următorii 40 de finaliști. Valoarea totală a premiilor depășește 20.000 lei (RON).
Autor: prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA, colaborator INFO APOLLONIA