Social

septembrie 13, 2013
 

Înscrierile în competiția SuperBlog 2013 continuă

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Competiția SuperBlog a ajuns la cea de-a șaptea ediție şi va aduce la start bloggeri dornici să-și afirme creativitatea în probe dintre cele mai diverse, propuse și jurizate de către sponsori. 

60 de bloguri și-au anunțat deja public participarea, iar înscrierile continuă până la sfârșitul acestei luni. În cele șase ediții SuperBlog anterioare s-au înregistrat, în total, peste 1000 de participanți și s-au scris peste 14.000 de articole. Toamna aceasta, confruntarea blogosferică stă sub semnul super-puterilor. Pornind de la premisa că fiecare blog poate ascunde talente ce merită descoperite și promovate, SuperBlog îi provoacă pe bloggeri să-și demonstreze atuurile care îi recomandă drept comunicatori online. Creativitatea, umorul, iscusința de a mânui condeiul virtual și, desigur, corectitudinea gramaticală și ortografică sunt ingrediente apreciate de cititori și marketeri deopotrivă. În cadrul competiției, bloggerii au prilejul de a-și face cunoscute abilitățile literare și de a se face remarcați de către marketerii care le jurizează articolele, iar aceștia pot descoperi, la rândul lor, noi percepții despre ofertele pe care le promovează și chiar potențiali colaboratori.

Competiția se va derula în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, iar participanții vor scrie pe blogurile proprii articole pe temele care îi inspiră. Tematica variază semnificativ, de la domeniul auto sau IT până la cărți, parfumuri, produse alimentare, cadouri și bijuterii, servicii turistice, produse de papetărie și birotică etc. Apoi, reprezentanții de marketing și PR ai companiilor partenere jurizează articolele participanților. La final, bloggerii cu cele mai mari punctaje sunt premiați, în funcție de locul ocupat în clasament, cu premii în bani pentru primii 10 clasați (1000 euro cash pentru locul I) și respectiv în produse pentru următorii 40 de finaliști. Valoarea totală a premiilor depășește 20.000 lei (RON).

Autor: prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA, colaborator INFO APOLLONIA





 
 

 

Au colectat, au câștigat

Patru comune ieșene au fost premiate după ce au participat la competiția județeană de colectare a deșeurilor electrice și electronice. Timp de două luni, locuitorii din comunele Ciurea, Miroslava, Victoria și Podu Iloa...
de
 

 
 

O nouă oportunitate, pentru viitorii ingineri

Studenţii Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi au posibilitatea de a participa la o competiţie internaţională pe Regiunea Europa, organizată la Cluj de o firmă de IT. Concursul, la care înscrierile se f...
de
 

 
 

Marile idei, premiate de UNPR

Săptămâna trecută a avut loc premierea concursului „Trimite-ne marea ta idee pentru Iaşi”. Acţiunea a fost organizată de filiala Iaşi a partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României. Cele mai bune idei a...
de
 

 

 

Iaşul tău, în imagini

Vineri s-a s-au încheiat jurizările în Consursul de fotografie „Iaşul tău”, organizat de Biroul de Promovare Turistică al judeţului. În concurs au fost admise toate fotografiile al căror subiect ilustrează tema co...
de
 

 
 

Celebrarea artiştilor plastici la Iaşi

Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” din Iaşi a fost gazda vernisajului expoziţiei Artis 2015. Evenimentul a avut loc marţi seară, fiind precedat de o gală de decernare a Premiilor Artis 2015 şi a premi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi