Social

ianuarie 1, 2013
 

În calendarul chinezesc, începe Anul Şarpelui

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Anul Şarpelui de Apă începe pe 10 februarie 2013 şi durează până pe 31 ianuarie 2014 şi va fi unul caracterizat de schimbări bruşte, surprize, dinamism, instabilitate. Unul dintre elementele pe care se pune accentul în această perioadă este familia. Conform tradiţiei chinezesti, un şarpe în casă este de bun augur.

Şarpele de Apă ar aduce, potrivit tradiţiei asiatice, o perioadă mai liniştită, în care dragostea şi prosperitatea se vor face simţite. Se crede că Anul Şarpelui reprezintă o perioadă benefică din punct de vedere financiar.

Culorile dominante în anul care vine sunt negru, albastru şi verde. Conform tradiţiei chinezeşti, acestea vor purta noroc oamenilor.

Conform calendarului astrologic chinezesc, care are la bază cele cinci elemente (apa, focul, pământul, metalul şi focul), Anul Şarpelui de Apă este legat de negru. Putem spune, astfel, că 2013 este anul Şarpelui Negru, de Apă.

Astrologia chinezească pune în balanţă cele cinci elemente, cărora le corespunde câte un animal. Şarpele este asociat, în principal, focului, dar conţine şi aspecte de metal şi pământ. Apa, elementul dominant al anului 2013, şi focul, asociat şarpelui, vin în contradicţie şi dau caracteristicile perioadei. Din acest motiv calendarul chinezesc nu prevede un an strict norocos sau unul negativ.

Şarpele de Apă simbolizează focul sub apă. Şarpele este calm, timid, precaut şi reprezintă un animal retras în horoscopul chinezesc. Şarpele nu îşi atacă inamicii, decât dacă este deranjat sau flămând. Cei care nu sunt atraşi de foc trebuie să se ţină la distanţă de acest element în anul care vine.

Şerpii au reprezentat dintotdeauna seducătorii de oameni. Cei care sunt născuţi sub semnul Şarpelui sunt carismatici şi populari, refuzând să fie ignoraţi. Recunoaşterea publică este unul dintre cele mai nesemnificative lucruri la care se aşteaptă un nativ Şarpe. Cu toate acestea, Şerpii nu sunt niciodată gălăgioşi şi deschişi, şi dau dovadă de cele mai bune maniere.

Anul care se încheie peste câteva ore a fost cel al Dragonului Negru, ultimul din ciclul de Lemn. Odată cu Şarpele, începe ciclul de foc (urmat de Cal şi de Oaie).

Fără legătură cu şarpele biblic

Şarpele astrologic nu este asociat răului, ci dimpotrivă. Conform astrologiei chinezeşti, oamenii născuţi în Anul Şarpelui sunt foarte atractivi şi determinaţi. Urăsc să fie lăsaţi „în aer” şi iau decizii rapid şi ferm.

Majoritatea oamenilor este îndrăgostită de ei, pentru că par irezistibili, nu bârfesc şi sunt persoane intelectuale, care nu se bazează pe prima impresie, sau pe simpatii.

Defectele Şerpilor

Şerpii nu sunt foarte darnici când vine vorba de dat bani, deşi îşi oferă ajutorul. Cel mai mare defect al caracterului acestor persoane este tendinţa de a exagera, chiar şi în ajutarea prietenilor. Iar în momentul în care au făcut cuiva un serviciu, devin posesivi asupra lor.

O altă caracteristică bine de ştiut este aceea că Şerpii sunt capabili să mintă în stil mare. Deşi nu o fac des, ei vor minţi câd ştiu că nu vor fi prinşi. Îşi aleg cariere care nu implică niciun risc, nici măcar riscul de a munci prea mult.

Imposibil de ignorat

Nativii Şerpi au noroc în privinţa banilor, conform astrologiei chinezeşti, şi sunt, în general, generoşi cu prietenii şi familia. În cuplu, sunt romantici şi încântători, au simţul umorului şi sunt fizic frumoşi. Sunt însă geloşi şi posesivi, în momentul în care şi-au ales un partener, iar respingerea îi afectează foarte mult. În Japonia, cei care vor să-i facă un compliment unei femei îi spun că este cu adevărat un şarpe, din cauza caracteristicolor cu care este asociat simbolul.

Se spune despre oamenii născuţi în Anul Şarpelui că sunt înţelepţi şi posedă o viclenie nativă. Ajung uşor să aibă succes şi faimă, reuşind să rămână, înconjuraţi de mister în tot acest timp. Ca şerpii din natură, cei asociaţi semnului „hibernează” în sezonul rece, iar personalitatea lor este la cel mai exuberant şi strălucitor nivel vara.

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi nativi Şerpi sunt Pablo Picasso, Audrey Hepburn, John Fitzgerald Kennedy, Brooke Shields, Felix Mendelssohn sau Jacqueline Onassis. Anii anteriori dominaţi de simbolul Şarpelui au fost: 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001.

 

Sursa: adevarul.ro





 
 

 

Cum să respectăm rezoluţiile pentru noul an

Sfârşitul unui an este, deopotrivă, o perioadă de bilanţ şi momentul cel mai prielnic pentru creionarea dorinţelor pentru anul ce abia începe. Problema apare însă atunci când ne amintim de rezoluţiile de anul trecut...
de
 

 



 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi