Educatie

iulie 24, 2013
 

Viitorii mediciniști susțin examenul de admitere

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

Miercuri, 24 iulie, cei peste 2.500 de candidați înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași vor susține examenul scris de admitere la facultate.

Astfel, începând cu ora 10.00, absolvenții de liceu vor avea la dispoziție patru ore pentru a rezolva testele grilă corespunzătoare facultăților și specializărilor pentru care au optat.

Candidații care s-au înscris la specializările Medicină, Medicină Dentară, Asistență Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, Tehnică Dentară și Nutriție și Dietetică au avut de ales ca disciplină de examen între Biologia de clasa a XI-a și Chimia organică.

Absolvenții care au ales să studieze la Facultatea de Farmacie sunt condiționați să dea proba scrisă la Chimie organică.

După încheierea testării, tezele vor fi scanate în fața candidaților, iar rezultatele vor fi comunicate în cursul zilei de miercuri, între 13.30 și 17.00.





 
 

 

Manualele şcolare sunt pline de greşeli!

Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu i-a cerut ministrului Valentin Popa să renunţe la aberaţia instituirii unui manual unic şi a unei edituri unice şi să revină la mecanismul prin care profesorii, părinţii şi el...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Ioana Nedelcu
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Ioana Nedelcu
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi