Educatie

octombrie 30, 2015
 

Sărbătoare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prima instituţie de învăţământ modern din România, sărbătoreşte în aceste zile împlinirea a 155 de ani de la fondare. Cu această ocazie, vineri, 30 octombrie, în cadrul instituţiei de învăţământ s-a desfăşurat ceremonia oficială care a marcat evenimentul aniversar în prezenţa cadrelor universitare şi a studenţilor.

Festivitatea aniversară, desfăşurată în Aula Magna „Mihai Eminescu” a instituţiei de învăţământ a debutat cu intonarea imnului universitar Gaudeamus Igitur. Cuvântul de deschidere a fost susţinut de către rectorul Universităţii „Al. I. Cuza” , profesorul universitar doctor Vasile Işan.

Clădirea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a fost în secolul 17 un adăpost pentru cultura bizantină. Mai târziu, universitatea a devenit unul dintre cei mai importanţi factori ai răspândirii limbii române şi a culturii autohtone. De la înfiinţarea sa, instituţia în cauză a furnizat statului cei mai importanţi gânditori şi personalităţi în viaţa publică pentru ca, şi în perioada comunismului, să menţină viu spiritul umanist.

Tot vineri, preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 155 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În cadrul manifestării a avut loc acordarea premiilor de recunoaştere a rezultatelor excepţionale ale tinerilor cercetători cât şi decernarea titlului „Cercetătorul anului”. Ceremonia dedicată Zilelor Universităţii face parte dintr-o serie de peste 50 de evenimente, constând în conferinţe, expoziţii, workshop-uri şi nu numai, desfăşurate în această perioadă la Iaşi.

Carmen Stanciu

 





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi