Educatie

iulie 9, 2014
 

OUG nr.49/2014, între plus și minus (III)

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Am hotărât să inițiem o dezbatere națională vizavi de OUG nr.49/2014, atât de controversată, dar, după toate aparențele, atât de utilă domeniului. Guvernul Ponta a adoptat în urmă cu o săptămână o Ordonanță de Urgență care aduce 97 de modificări la Legea Educației Nationale. Luni, 30 iunie, „Ordonanța de urgență nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative” a fost publicată în Monitorul Oficial.  Să nu uităm că nu stăm prea bine la capitolul învățământ. Aveam peste 300.000 de absolvenți de liceu din anii trecuți care n-au reușit să ia BAC-ul, număr care se pare că va crește după sesiunea din iulie din acest an la aproape 400.000. O cifră înspăimântătoare de copii care, până acum, nu aveau nici un viitor. Soluțiile găsite de domnii Mihnea COSTOIU, Ministru delegat pentru Învățământ Superior și Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale, par a rezolva în primul rând această problemă socială. O soluție benefică o constituie și fondurile necesare meditațiilor gratuite oferite instituțiilor de învățământ superior. Pregătirea elevilor fără bac se va face la facultate. Sunt create colegii universitare, nonacademice, care includ toți acești copii cu sau fără Bac. După un an orice tehnician, asistent medical, maistru agricol, capătă o diplomă, iar în eventualitatea că obține și Bac-ul își poate continua studiile aici. Să nu uităm că America are astfel de colegii de ani de zile. Colegiile au credite transferabile, plus că prin noua OUG este permisă încă o nouă sesiune de Bac, probabil în februarie–martie 2015. Se asigură în acest mod continuitatea tuturor sistemelor de învățământ. Sigur, la orizont au apărut și cârcotașii, care acuză, fără nici un temei, că astfel guvernul a modificat Legea Educației pe gustul unor așa-zise grupuri de interese. Indivizii se fac a nu observa creșterea autonomiei universitare și lărgirea orizontului instituțiilor de învățământ superior. Se admite și rămânerea la posture a profesorilor excepționali care au peste 70 de ani. Totul ni se pare a fi o măsură extrem de umană. Sigur, așteptăm de la fiecare dintre dvs. o opinie pertinentă legată de această situație.

Lidia Antoniu, președinte Sindicatul Învățământul Preuniversitar Galați: Unele modificări la lege sunt benefice – adică modificările sunt pozitive, în favoarea sistemului. Ceea ce considerăm noi benefic în ordonanţă sunt reglementările privind modul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din şcoli. Aici e vorba de concursul de ocupare a funcţiei de director – toate reglementările legate de concurs şi de modul în care poate fi eliberat din funcţie un director. Apoi sunt şi reglementările problemei cadrelor didactice auxiliare, care nu beneficiau de decontarea navetei şi de gradaţia de merit, care e acum rezolvată. Un alt drept recuperat este pensionarea anticipată, care pe noi ne bucură. Oricum modificările aduse la Legea Educaţiei Naţionale, prin OUG nr.49 din 2014, adoptată de Guvern pe 26 iunie, este rezultatul unor lungi discuţii şi negocieri cu profesori, directori de şcoli, rectori, sindicate, asociaţii de elevi şi părinti, reprezentanţi ai autorităţilor locale etc.

Lector univ. Dr. Marius Hriscu: Este o idee foarte bună. Vă felicit pentru inițiativă.

Anton Stanciu: Jos pălăria. Poziția dumneavoastră este onorantă și onorabilă.

Cicerone Stănescu, absolvent Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informațiilor: Problemele din ordonanță nu ar trebui să deranjeze în principiu.

Colonel Ionel Pintilie, absolvent Facultatea de Jusnalism, Universitatea ”Apollonia” Iași: Subscriu la cele relatate. Pe 7 iulie am făcut parte dintr-o echipă radio-tv care s-a deplasat prin câteva licee din Iași. Două din liceele vizitate au avut gradul de promovabilitate de 100 %, respectiv 99,40 %. Deci aprecierea a venit atât din partea celor cu rezultate maxime, cât și din partea celor cu rezultate nesatisfăcătoare.

Maior în rezervă Romică Bălan, redactor șef adjunct ”Realitatea” Galați: Această dezbatere națională, dacă nu mă înșel, este prima inițiativă de gen care vine din partea societății civile și trebuie felicitați cei care au luat această inițiativă. Problema socială a celor aproape 300.000 de adolescenți debusolați de pierderea BAC-ului este, într-adevăr, de maximă importanță. De apreciat și soluțiile găsite de guvernul Ponta și mai ales de miniștrii Remus Pricopie și Mihnea Costoiu. Deci, se poate.

Conf. univ. Dr. Andrei Dumbrăveanu, Universitatea de Stat din Chișinău:A rămâne fără BAC nu înseamnă încă a rămâne fără viitor. Alta e situația atunci când universitatea asigură un status social deosebit. Sunt de acord cu faptul  că liceul nu poate fi așa, cum susține și ministerul, ”un cimitir al tinereții (visurilor-n.a.) mele”. Cred că urmează a fi elaborate instrucțiuni de uz intern universitar (regulamente) care să determine poziția studentului fără de BAC în mediul universitar, cine, cu câte examene restanță și la ce obiecte, la care facultăți se poate înscrie. Ar putea fi elaborată și o gradație pentru licențiații admiși fără de BAC, când și cum pot susține licența, dacă mai pot fi admiși la masterat, ulterior la doctorat. Să nu uităm că părintele geneticii, Gregor Mendel, cel care a descoperit legile primare ale științei ce astăzi au produs o adevărată revoluție trans și interdisciplinară, era un simplu călugăr ceh, ajuns stareț la o mănăstire augustină din Brno, pentru că în tinerețe n-a fost admis să fie profesor de botanică.

 

Autor: Prof.univ.asoc. Pompiliu COMȘA, Universitatea Apollonia” Iași





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi