Joi, 29 noiembrie 2012, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” va avea loc Conferinţa cu titlul „Metafora: Lux sau necesitate?”, susţinută de cunoscutul Academician şi matematician Solomon Marcus. Moderator va fi Conf. univ. Dr. Mina-Maria Rusu.
Solomon Marcus (născut pe 1 martie 1925, la Bacău) este un matematician român de origine evreiască, membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației.
După absolvirea facultății, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale ş.a. Cărțile sale au fost traduse în multe limbi. A publicat peste 50 de volume în România și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. Din 1993 devine membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001, matematicianul Solomon Marcus a fost ales ca membru titular al Academiei Române.