Educatie

noiembrie 11, 2013
 

Liceenii ieșeni participă la un program educațional sprijinit de Microsoft România

Marţi, 12 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” din Iaşi va avea loc lansarea unui program de orientare educaţională şi de carieră pentru liceenii ieșeni, organizat de TechSoup România şi Biblionet, cu sprijinul Microsoft România. „Opening Opportunities” este un proiect pilot educațional de orientare în carieră pentru elevii de liceu. La eveniment sunt așteptați elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Colegiul Național „Costache Negruzzi” și de la Grupul Școlar „Gh. Asachi”.

„La lansarea evenimentului sunt invitați peste 120 de elevi de liceu însoțiți de profesori și de consilieri educaționali. Acești elevi vor asista la prezentarea programului și în funcție de interesul lor își pot alege un mentor. Mentorii sunt angajați ai Microsoft România care lucrează voluntar în acest program și au fost instruiți prin traininguri specifice în lucrul cu adolescenții. Până în mai 2014 elevii se vor înscrie pe o platformă online. Acolo ei vor interacționa cu mentorii lor și vor fi ajutați să-și construiască încă de pe acum, pentru că vorbim în general de elevi de clasa a X-XI-a, un plan de carieră. Aceste evenimente online vor fi completate și de întâlniri care vor avea loc la sediul Bibliotecii”,  a precizat Diana Gheorghieș, șeful serviciului Programe, Proiecte Culturale și PR, din cadrul Bibliotecii Județene.

Mentorii, voluntari Microsoft România, vor oferi elevilor de liceu consiliere pentru orientare în parcursul educațional și sprijin direct în dezvoltarea unui plan de carieră, în cadrul unor evenimente organizate în bibliotecă, dar și pe platforma online a proiectului www.openingopportunities.ro, unde se vor putea înscrie după ce aceasta va fi lansată.

„Există o componentă IT foarte importantă în acest proiect deoarece mentorii care îi vor ghida pe elevii de liceu sunt angajați ai unei companii IT. Asta înseamnă că vor fi selectați în primul rând tinerii care au de gând să se orienteze spre o carieră cu specific în IT”,  a mai adăugat Diana Gheorghieș.

Aflat în faza pilot, programul „Opening Opportunities” a început în luna noiembrie a acestui an și se va încheia în luna mai 2014, iar în funcție de rezultatele programului, Microsoft România va decide dacă va continua programul. Evenimentul de lansare de la Iaşi este primul din seria de evenimente similare ce vor urma în celelalte nouă oraşe incluse în faza pilot: Cluj, Craiova, Focşani, Mediaş, Oneşti, Târgu Jiu, Târgovişte, Segarcea şi Sibiu. Proiectul se va derula prin intermediul şi cu facilitarea bibliotecilor publice din localităţile implicate în proiect.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi