Educatie

octombrie 28, 2013
 

Elevii din mediul rural plantează pomi fructiferi

Marți, 29 octombrie, va avea loc deschiderea oficială a proiectului „Împreună în curtea școlii”, demarat de Consiliul Județean Iași prin Camera Agricolă. Campania dedicată elevilor din mediul rural va începe la Școala gimnazială din comuna Costuleni, de la ora 10.30.

Specialiştii Camerei Agricole vor merge în instituţiile de învăţământ gimnazial din mediul rural și vor planta pomi fructiferi împreună cu copiii implicați în derularea proiectului. Copiii vor primi un pom pe baza unui certificat prin care îşi asumă îngrijirea acestuia până la terminarea şcolii, apoi îl vor preda altui copil. Ei vor fi instruiţi să planteze pomii fructiferi şi să îi îngrijească corect.

Prin organizarea acestui proiect se urmărește implicarea elevilor în activităţi practice, prin comunicare şi schimb de experienţă și stimularea spiritului civic al acestora prin intermediul unor acţiuni practice.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi