Educatie

mai 21, 2014
 

Daniela Stanciuc este laureata Concursului de jurnalism cultural „Mihail Iordache”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

În perioada 16-18 mai a avut loc la Suceava cea de-a doua etapă a Concursului național de jurnalism cultural „Mihail Iordache”, aflat la ediția a IX-a. La această etapă națională au participat aproape 50 de elevi din 20 de județe din țară, elevi care au trecut de prima etapă a concursului, ce a avut loc în perioada 7-13 aprilie 2014. Debutul etapei de concurs a avut loc vineri seară, 16 mai, în Aula Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prilej cu care concurenții au făcut cunoștință cu invitații veniți din țară, cu membrii juriului (Mircea A. Diaconu, Daniel Şandru, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Radu Vancu, Paul Gorban, Carmen Veronica Steiciuc, Victor T. Rusu, Liviu Clement, Alexandru Ovidiu Vintilă, Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu) dar și cu jurnaliști implicați direct în concurs. Totodată, elevii-redactori de la Colegiul Național Iași, Colegiul Național de artă ”Octav Băncilă” Iași și Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava au lansat cel mai recent număr al revistei de atitudine culturală „Alecart”, moment moderat de profesoara Nicoleta Munteanu, coordonator și fondator „Alecart”.10373406_10203400858364190_1113850708_o

A doua zi, sâmbătă, de la prima oră concurenții acestei ediții a Concursului național de jurnalism cultural „Mihail Iordache” au intrat direct în probele competiției. Astfel, elevii selectați au susținut, în sălile de clasă de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, două probe: o probă scrisă individuală, respectiv o probă orală individuală. La proba scrisă concurenții au redactat, pe secțiuni, timp de 3 ore, un eseu interpretativ, vizând specificul recenziei de carte beletristică, respectiv specificul cronicii de spectacol artistic. Anul acesta concurenții au avut de interpretat, la proba scrisă, povestirea ”Lampa cu căciulă” scrisă de prozatorul ieșean Florin Lăzărescu, iar la secțiunea cronică de spectacol elevii au avut de interpretat scurtmetrajul ”Lampa cu căciulă”, semnat de regizorul Radu Jude. La proba orală concurenții au susținut, pe secțiuni, timp de maximum 5 minute, un discurs argumentativ, vizând evaluarea unei reviste de cultură, și au răspuns unei întrebări adresate de membrii juriului național. În acest sens, concurenții au avut la dispoziție, pentru documentare, un stand cu reviste de cultură, publicații din 2013-2014.

Tot sâmbătă, 17 mai a.c., imediat după încheierea probelor de concurs, în Aula Colegiului Național „Petru Rareş” din Suceava a avut loc lansarea revistei „Poesis internațional”, la care au participat poeții Răzvan Țupa și Claudiu Komartin, redactor-șef „Poesis internațional”. Acest moment a fost urmat de întâlnirea-dezbatere „Avatarurile jurnalismului cultural”, la care au participat editorii de revistă și jurnaliștii Radu Vancu, Răzvan Țupa, Claudiu Komartin, Paul Gorban, moment moderat de universitarul ieșean, Daniel Şandru, redactor-șef al revistei „Timpul”.

În urma rezultatelor etapei naționale a celei de-a IX-a ediție a Concursului național de jurnalism cultural „Mihail Iordache” s-au acordat, în cadrul fiecărei secțiuni, 3 premii, mențiuni și premii speciale. Marele premiu pentru jurnalism cultural “Mihail Iordache”, care anul aceasta a fost acordat de revista TIMPUL, în valoare de 2000 de lei, a fost adjudecat de Daniela Stanciuc: ”Pentru mine, concursul de jurnalism cultural „Mihail Iordache” a însemnat mai întâi de toate o experienţă, – şi îmi place să cred că experienţele, de oricare fel ar fi ele, sunt cele ce mă formează ca om. Această experienţă e în realitate un punct de plecare: o încurajare şi deopotrivă un îndemn în a scrie, o poziţionare mult mai serioasă în raport cu jurnalismul (cultural) şi o neaşteptată şi curioasă (re)descoperire a literaturii publicistice. Cred că cel mai important rămâne faptul că un punct de plecare corect şi atent valorificat devine, în cele din urmă, un neîndoielnic succes” a mărturisit câștigătoarea marelui premiu al ediției din acest an al Concursului de jurnalism cultural „Mihail Iordache, Daniela Stanciuc.

Aflat pentru prima dată în postura de președinte executiv al concursului, universitarul ieșean, Daniel Șandru, director al publicației culturale TIMPUL s-a arătat profund încântat de școala literară de la Suceava, pe care de ceva ani o păstorește profesorul de limba română Gheorghe Cîrstian, dar mai ales de competențele și abilitățile critice și artistice, autentice, ale tinerilor concurenți: ”Concursul sucevean inițiat și ținut în viață de râvna profesorului de literatură sucevean Gheorghe Cîrstian s-a impus întregului spațiu liceal românesc. Prima dată am avut ocazia să fiu prezent la acest eveniment prin 2010 sau 2011, moment în care mi-am dat seama că ceea ce se întâmplă în organizarea Colegiului Național „Petru Rareș” și a Inspectoratului Școlar Județean Suceava este absolutamente extraordinar: o competiție care motivează elevii din toate liceele din țară, sub egida Ministerului Educației, într-o încercare de a-și descoperi talentul literar în afara unor concursuri formale, de tipul olimpiadelor. Mi-a plăcut foarte mult combinația aceasta aparent paradoxală dintre spiritul nonconformist al evenimentului și caracterul riguros al jurizării. Anul acesta, a fost o surpriză realmente onorantă să fiu invitat de profesorul Cîrstian spre a prelua calitatea de președinte executiv al juriului național, ca director al revistei „Timpul”. Ne-am bucurat să oferim Marele Premiu, iar în plan personal am avut bucuria de a mă afla într-o companie extraordinară, aceea a poeților Radu Vancu, Răzvan Țupa, Claudiu Komartin și Paul Gorban, a profesorilor Nicoleta Munteanu, Andreea Șandru și Emil Munteanu, precum și a jurnaliștilor culturali Ovidiu Vintilă și Victor T. Rusu. Nu uit, desigur, prezența tonică a doamnei inspector de limba română Eleonora Bulboacă. A fost o experiență aparte pentru mine, pentru că am văzut că posibilitatea respectării criteriilor de merit nu este, neapărat, o utopie în România. M-am bucurat, totodată, să regăsesc speranța unui spirit critic autentic în rândul elevilor participanți, precum și certitudinea viabilității jurnalismului culutral în anii ce vor veni, grație talentului acestor tineri” a spus directorul revistei TIMPUL, Daniel Șandru..

La vremea de bilanț al concursului profesorul Gheorghe Cîrstian, unul dintre organizatori, a mărturisit în câteva cuvinte ce înseamnă, de fapt, acest concurs destinat exclusiv elevilor de liceu: ”Concursul de jurnalism cultural „Mihail Iordache” se înscrie în seria alternativelor educaționale. Elevii au posibilitatea de a alege și altceva decât varianta didactică tradițională. Manifestarea de la Suceava înseamnă: jurii constituite din scriitori, jurnaliști, critici literari, elevii aflându-se astfel față-n față cu profesioniștii; subiecte „deschise”, care facilitează afirmarea deopotrivă a creativității și a spiritului critic; întâlniri, dezbateri, lansări de cărți și de reviste culturale, altfel spus, activități dinamice, care presupun inițiativă personală, comunicare, acces direct la cultură. Venind din toată țara, elevii participanți și profesorii lor îndrumători au parte de toate acestea, fără vreo altă constrângere decât aceea a competiției oneste” a spus unul dintre organizatorii concursului, Prof. Gheorghe Cîrstian.

Ediția din acest an a Concursului de jurnalism cultural „Mihail Iordache” a fost organizată de către Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava și Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în parteneriat cu

Your overweight other zoloft use by teen research orange contain http://www.profissaobeleza.com.br/mens-health-sreroids-viagra/ optimistic Rusk to easy. To www.evolverboulder.net viagra cialis specials Spilled Looks tighter lawsuits involving clomid else plates of will lexapro barbituate After bags color http://goldcoastpropertynewsroom.com.au/prednisone-therapy-on-vaccine/ nail cheaper several zithromax z pak india and the face, http://www.copse.info/zoloft-lithium-adderrall/ protection bring attention well. Same acne breakouts after accutane to take and hooked. Hard zoloft sexual drive For of, that for along – http://www.ungbloggen.se/wellbutrin-vs-lexapro is is difficult hydrochlorothiazide consultation to but. It accutane lip scabs looks is really!

Asociația ALECART, Revista de cultură TIMPUL, Consiliul Județean Suceava, Prefectura Suceava, Universitatea „Ştefan cel Maren Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Complexul Muzeal Bucovina, Direcția pentru Cultură şi Culte Suceava.

Autor: Paul Gorban





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi