În perioada 28 noiembrie-1 decembrie 2012, la Alba Iulia se va desfășura Congresul Spiritualității Românești, intitulat Românii de pretutindeni și strategia apropierii de țară, aflat la cea de-a XVI-a ediție. Aceasta este o manifestare tradițională, inițiată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.
Programul manifestărilor este următorul:
Pe 28 noiembrie, după-amiaza, sosirea la Alba Iulia.
Pe 29 noiembrie – Lucările în Plen și dezbaterea temei Congresului: Românii de Pretutindeni și strategia apropierii de țară
29-30 noiembrie – Desfășurarea lucrărilor pe Secțiuni
1. Descoperiri arheologice recente pe teritoriul Daciei și ecoul lor în lume
2. Nicolae Bălcescu (160 de ani de la moarte) și Avram Iancu (140 de ani de la moarte) – promotori ai unității de neam
3. 200 de ani de rezistență a Basarabiei (1812-2012) și viitorul Republicii Moldova.
Pe 1 Decembrie – participarea la Serbările Unirii și ale Zilei Naționale a României
Evenimentele se vor desfășura la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, Sala de Consiliu a Primăriei Alba-Iulia, Sala de Conferințe Hotel „Transilvania” și în Piața Unirii din Alba Iulia.