Cultura

martie 3, 2014
 

Zilele Babelor din martie

Mai multe articole de »
Postat de:

Perioada 1-9 martie este cunoscută în popor sub denumirea de „Zilele Babei Dochia” sau „Zilele Babelor”, fiind strâns legată de Mărţişor. În această perioadă există obiceiul ca fiecare om să îşi aleagă o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme.
Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia „babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul cel mai importante din cultura românească. Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.
În vechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotarul dintre iarnă şi primăvară, potrivit crestinortodox.ro. Astfel, perioada între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a „muri spre renaştere”. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este considerat a fi cauzat de caracterul capricios al Babei Dochia.
Potrivit legendelor, Baba Dochia avea o noră pe care o năpăstuia de câte ori putea. La un moment dat, pe 1 martie, a trimis-o să spele lâna – să o transforme din neagră în albă. Nora a fost ajutată de un înger, care i-a dat o floare albă şi care i-a spus să spele lâna cu ea. După ce Baba Dochia îşi vede nora cu o floare în mână, a decis să plece cu oile la munte, fiind convinsă că a venit primăvara.
Baba Dochia îşi pune 9 cojoace de blană şi urcă cu oile pe munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, aşa că ea se dezbracă pe rând de cojoace. Când rămâne fără ele, însă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu o transformă atunci în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire, mai spun tradiţiile româneşti. Acestea ar fi „Babele” din Munţii Bucegi.
Tradiţia spune că în perioada 1-9 martie, fiecare persoană are o „babă”. Data acesteia se calculează în funcţie de ziua naşterii. De exemplu, dacă eşti născut în ziua de 18, baba ta va fi 1+8=9, adică 9 martie. Există şi posibilitate alegerii unei „babe”, la întâmplare: înainte de perioada 1-9 martie, decizi ce zi din această perioadă îţi va arăta cum îţi va merge tot anul. Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat.

Sursa: romaniatv.net





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi