Cultura

noiembrie 30, 2012
 

O conferință de „lux și necesitate”. Solomon Marcus la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Academicianul Solomon Marcus nu a fost, ieri, prima oară la Iași. Nu a fost nici măcar prima oară în cadrul Colocviilor Apolloniene, invitat așadar al Universității Apollonia. Dar e de fiecare dată o sărbătoare pentru cultura ieșeană să îl primească.

Frumoasa Aulă „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, arhiplină, a fost martora acestei sărbători ieri, 29 noiembrie, începând cu ora 18.00. Conferința a fost deschisă de Președintele Universității „Apollonia”, Prof. Dr. Vasile Burlui, care și-a exprimat emoția reîntâlnirii cu o personalitate de renume european și bucuria de a-l avea ca invitat pe Solomon Marcus. Apoi, a continuat doamna Mina Rusu. Aceasta a făcut o scurtă introducere conferinței celebrului matematician, numită „Metafora: Lux sau Necesitate?”, spunând că „are un titlu extrem de incitant, care generează multe întrebări”.

Solomon Marcus și-a început prelegerea afirmând: „Mă consider privilegiat de-a fi invitat de Universitatea Apollonia din nou la Iași, acest oraș considerat altădată Atena culturii române”.

Scopul conferinței a fost sugerarea faptului că metafora este o problemă de interes general, că ultimele decenii au adus în această problemă o perspectivă aparte, distinctă de cea obișnuită, întâlnită în manualele școlare. „Dacă reușesc să vă provoc interesul, mă voi declara mulțumit”, a precizat în introducere.

Dar ce înseamnă metafora la școală? Metafora este folosită ca o comparație prescurtată. Este o problemă de limbaj, dă un spor de expresivitate unei semnificații deja existente. De aceea, locul potrivit al metaforei e în literatură, și mai ales în poezie. „Poezia e un lux, un moment de sărbătoare, așa că și metafora este un lux”, a adăugat academicianul. Totodată, limbajul funcționează și ca un cimitir de metafore, în sensul că prospețimea unei metafore nu durează, cu timpul moare.

În ce privește știința, secole de-a rândul a funcționat ideea generală că metafora îi dăunează, că aceasta nu e compatibilă cu ideea de precizie, rigoare din limbajul științific.

Matematicianul Solomon Marcus a introdus aici ipoteza că chestiunea metaforei trebuie discutată pe cazuri particulare și că metafora, folosită inteligent, nu dăunează clarității științifice, lucru în care credea și un precursor, matematician și poet deopotrivă extraordinar, Dan Barbillian, alias Ion Barbu.

În secolul XX, metafora nu mai este doar o alegere a limbajului poetic, ea devine una a limbajului uman în ansamblu, în înțelesul că toate modalitățile sub care se prezintă limbajul sunt vizate de procese metaforice. „Limbajul științei este vizat de asemenea, și în ce are el mai profund, în procesul de elaborare a conceptelor”, a particularizat academicianul român.

Toate semnele folosite în matematică conțin procese metaforice multiple. Pentru că metafora nu e doar în limbaj, ea privește structura proceselor de cunoaștere, deci are o funcție cognitivă. Mai mult, metafora poate fi creativă, ea poate participa la crearea de idei noi, în obținerea de rezultate noi. Și nu în ultimul rând, ea este un mod de a trăi.

Un alt lucru demn de reținut din cuvântarea lui Solomon Marcus este acela că procesele metaforice sunt de natură conflictuală. Că în fiecare dintre ele este o analogie, o asemănare, dar și o diferență la lucru. Tocmai de aceea nu se poate merge oricât de departe cu analogia sau cu diferența. O metaforă este ca atare doar într-o anumită privință, dar nu mai este în altele, ea este un succes și un eșec în egală măsură.

Fenomenul global al utilizării metaforei, a fost concluzia lui Solomon Marcus, este unul obligatoriu, chiar dacă o metaforă luată separat este facultativă. Cele mai multe epoci istorice, cele mai multe discipline științifice au la bază metafore fondatoare. Metafora este deci o problemă a tuturor domeniilor, o problemă generală, un mod până la urmă de a concepe lumea și viața.

Conferința a fost exemplificată intens, o trecere interesantă și vie prin cultura lumii, de la filosofie la matematică, de la fizică la literatură, un regal pentru cei pentru care interculturalitatea sau cultura înaltă depășește granițele unui domeniu, a unei singure specializări.

Autor: Nicoleta Dabija, director Info Apollonia

 

 

 

 

 

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi