Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbol al oraşului nostru.

E drept, a fost şi va rămâne un simbol pentru urbea care l-a iubit şi urât deopotrivă. Puţini sunt aceia care ştiu că 73 de ani, Dumitru Grumăzescu a luptat pentru a ocroti moştenirea eminesciană. Şi a mai făcut un legământ: ne-a iubit pe noi, toţi, cu bune şi cu rele.

Dacă ar fi să îl întrebaţi acum, în al doisprezecelea ceas, pe Dumitru Grumăzescu care este lucrul la care a ţinut cel mai mult din Anticariat, v-ar răspunde simplu: „ Nu pot alege, ţin la toate, sunt ca un tată care-şi iubeşte la fel toţi copiii”.

Iubea viaţa, cărţile, icoanele, dar cel mai mult, oamenii. Universul Grumăzescu are patru puncte de sprijin: fiica domniei sale, nepoţica, Eminescu şi, nu în ultimul rând, prietenii.

Întrebaţi-l cum a început să colecţioneze obiecte legate de viaţa lui Eminescu? O să vă invite să luaţi loc într-un fotoliu, să beţi un ceai şi să vă spună că în 1958, când avea doar 13 ani, a găsit pe noptiera unei camere de spital o carte de poezii. A citit-o cu mare emoţie, căci era plăcută sufletului şi minţii deopotrivă.

După vreo doi ani, a descoperit întâmplător că acele poezii, care îl fascinaseră când stătuse în spital, îi aparţineau lui Mihai Eminescu.

Atunci a fost momentul în care destinul său a primit ”binecuvântarea” lui Eminescu. „Atunci mi-am jurat să colecţionez tot ce găsesc despre el”, se confesa cândva Dumitru Grumăzescu.

Au trebuit 40 de ani ca să strângă peste 7.000 de obiecte originale care au legătură cu existenţa marelui poet: de la revista în care şi-a făcut debutul editorial, până la cartea de vizită pe care jurnalistul o ţinea în portofelul de la piept.

De multe ori, obţinerea pieselor din colecţie a fost anevoiasă, dar a reuşit să adune cea mai însemnată colecţie de cărţi-liliput din România. „Luceafărul” de 3 milimetri, „Coranul”, „Tatăl Nostru” în limba latină şi „Manifestul Kaiserului German” sunt doar o parte din cele 300 de cărţi de dimensiuni reduse, care fac parte din viaţa lui Dumitru Grumăzescu.

S-a făcut târziu. Dumitru Grumăzescu a obosit…

„Eu mă duc acum….

Pe voi, prietenii mei, am vrut să vă las într-o lume mai bună…”

Iertare, domnule Grumăzescu, că nu am fost acolo unde ar fi trebuit să fiu.

Cu plecăciune, mi-e sufletul amar de pierderea dumneavoastră.

Articol de Ioana Nedelcu

Foto: Festivalul cu umbrele