Sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2) va fi prezentată a doua sesiune din cadrul programului „Avangarda revizitată. Avangarda europeană (1919-1939) în Arhiva Naţională de Filme a României” (concept şi viziune curatorială: Igor Mocanu).
Va fi prezentat celebrul film VÂRSTA DE AUR / L’ÂGE D’OR
Franţa, 1929 / a/n / Film de ficţiune, sonor
Regia: Luis Buñuel
Scenariul: Luis Buñuel, Salvador Dalí, Marchizul de Sade
Producător: Contele de Noailles
Imagine: Albert Duverger
Cu: Gaston Modot, Lya Lys, Caridad de Laberdesque, Max Ernst, Josep Llorens Artigas, Lionel Salem, Germaine Noizet, Duchange, Bonaventura Ibáñez, Marie Berthe Ernst, Paul Éluard
Plasat, de către teoreticieni precum Allen S. Weiss, undeva la intersecţia dintre semnul scorpionului şi semnul crucii, adică în punctul de intersecţie a două axe de coordonate care vor face carieră de succes în teoriile antropologice din anii ’60 occidentali (sacru vs. profan etc.), VÂRSTA DE AUR a fost, cred, prima peliculă radical critică la adresa societăţii burgheze a începutului de secol XX. Un cuplu nu reuşeşte nicidecum să consume un act sexual întrucât, de fiecare dată când cei doi se află în punctul culminant al preludiului, intervine ceva care perturbă impulsul psihologic şi instinctele. Iar acel ceva, la Buñuel, încă de pe atunci un socialist artistic convins, nu puteau fi decât valorile societăţii burgheze (familie, biserică, bani, saloane ş.a.m.d.), determinând în cele din urmă personajele să-şi defuleze frustrările freudiene în acte sexuale separate. Pe ea, în special, să „feleze” degetul mare de la piciorul unei statui: magnifică metaforă vizionar postmodernă! (Igor Mocanu)
Filmările la VÂRSTA DE AUR au început în preajma Crăciunului lui 1929, în studiourile de la Billancourt, pe un platou învecinat cu al lui Eisenstein, pe care acesta turna ROMANŢA SENTIMENTALĂ. Peste aproape un an de zile, filmul era gata. A urmat o proiecţie privată acasă la familia de Noailles, cea care şi produsese filmul, id est îl finanţase. Prima proiecţie publică, după spusele lui Buñuel, a avut loc la începutul lunii decembrie 1930, la Cinema Panthéon, unde Charles şi Marie-Laurie de Noailles invitaseră crema aristocraţiei pariziene. După proiecţie, invitaţii părăseau grăbiţi sala, fără să scoată un cuvânt. A doua zi, Charles de Noailles a fost exclus din Jockey Club şi se vorbea chiar de o excomunicare din rândurile ordinului catolic, mama acestuia fiind nevoită să meargă la Roma pentru o întrevedere cu Papa. A urmat încă o săptămână de proiecţii în cineclubul Studio 28, timp în care presa se dezlănţuise la adresa filmului, culminând cu atacurile armate ale Ligii Patrioţilor asupra cineclubului. Bombe aruncate pe ecran, tradiţionala expoziţie de artă suprarealistă de la intrare – distrusă, bătuţi, loviţi, răniţi, fără morţi, însă cu o interdicţie de difuzare de aproape jumătate de secol dată filmului. Acesta e bilanţul premierei filmului. Interdicţia dată atunci va fi menţinută de Biroul de Cenzură până în 1981.
Într-un articol din 1932, Saşa Pană întreprindea o listă a filmelor care nu vor rula în România. Iat-o: „Milionul lui René Clair”, „A nous la Liberté”, „Linia generală”, „Cuirasatul Potemkin”, „Un chapeau en paille d’Italie”, „Entre’acte”, „L’Age d’or”, „L’Opéra de Quat’sous”. Evident, noutăţile despre avangarda cinematografică ajungeau la Bucureşti prin Benjamin Fondane, care pătrunsese de ceva vreme în lumea platourilor de filmare, întâi ca redactor de scenarii, apoi ca scenarist cu drepturi depline. Între timp, Fondane desfăşurase o bogată activitate de eseist şi teoretician al filmului, atât în presa pariziană, cât şi în revistele româneşti de avangardă. Nu este exclus ca ziaristul român dat afară de pe platoul de la Billancourt, care venise pentru un interviu cu Buñuel, pomenit de acesta în memoriile sale, să fi fost chiar Fondane, neagreat niciodată, de fapt, până la capăt, de cercul suprarealiştilor francezi. Cert este că în aceeaşi perioadă se aflau la Paris atât Victor Brauner, cât şi Ilarie Voronca, suprarealişti cu drepturi depline. Însă primul era pictor şi fotograf, al doilea – doar scriitor şi critic literar.
Însă despre interferenţele avangardei române cu cinematografia de avangardă ne vom ocupa într-o sesiune viitoare. Până atunci, nu putem spera decât ca proiecţia celui de-al doilea film al lui Buñuel la Bucureşti să producă măcar puţin din tensiunea intelectuală şi artistică de la premiera din Paris, 1930, când sonorul începea, încet-încet, să-şi facă loc pe platourile de filmare.
(Igor Mocanu)
