Administratie

noiembrie 23, 2015
 

Rocadă între salcâmi şi tei

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Teii se întorc, la sfârşitul acestei săptămâni, pe bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi. În urma unei dezbateri publice, vocile a 13.000 de ieşeni au convins autorităţile să se revanşeze pentru ceea ce mulţi au considerat un adevărat sacrilegiu urbanistic.

Prima etapă a restaurării imaginii bulevardului Ştefan cel Mare s-a desfăşurat luni. Astfel, de dimineaţă s-a lucrat la scoaterea salcâmilor japonezi de pe bulevard, aceştia urmând să fie replantaţi în alte cartiere din oraş. Primăria Iaşi promite faptul că lucrările de relocare a arborilor nu vor produce daune, care să presupună alte investiţii.

La mijlocul acestei săptămâni, teii achiziţionaţi la preţul de 170 euro bucata vor ajunge la Iaşi, urmând ca în weekend să fie finalizată plantarea lor. Administraţia publică locală declară că preţul este unul avantajos, şi îi asigură pe locuitori de faptul că vor fi luate toate măsurile pentru ca teii să se aclimatizeze. Deşi vestea e una îmbucurătoare pentru ieşeni, mulţi locuitori îşi amintesc de nedreptatea iniţială de eliminare a arborilor-simbol ai bulevardului Ştefan cel Mare.

Autorităţile consideră că săptămâna aceasta va marca atât refacerea imaginii tradiţionale a bulevardului Ştefan cel Mare, dar şi împrospătarea imaginii altor cartiere din Iaşi prin relocarea salcâmilor japonezi.

Andrei Alecsa





 
 

 

Teii revin în centrul oraşului

Imaginea bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi a fost mereu sinonimă cu prezenţa teilor. Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat miercuri data finalizării proiectului de replantare a teilor, care a fost pos...
de
 

 
 

Tei şi tramvaie fără fir, în Consiliul Local

Consiliul Local al Municipiului Iaşi a fost convocat joi 29 octombrie în şedinţă ordinară, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, pentru a dezbate şi aproba 30 proiecte de hotărâri. Proiectele de hotărâri s-au referit ...
de
 

 
 

Parfum de tei de import prin Primărie

O parte din proiectele Consiliului Local aflate în derulare, au fost dezbătute astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la sediul Primăriei Iaşi. Un prim proiect abordat în cadrul conferinţei a fost ...
de
 

 

 

Îmbulzeală la Liturghia de Sfânta Parascheva

De la prima oră a dimineţii de miercuri, mii de pelerini din întreaga ţară s-au adunat pe esplanada din curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Aceştia au asistat la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia hramului Sfint...
de
 

 
 

[VIDEO] Continuă consultarea publică a ieşenilor

Consultarea publică a ieşenilor pe marginea eventualei replantări a teilor pe bulevardul pietonal Ştefan cel Mare, continuă. În urma solicitărilor ieşenilor, Primăria a extins programul de consultare în weekend. Astfe...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi