Proiectul de reamenajare a esplanadei din faţa Teatrului Naţional din Iaşi care prevede şi construirea unei parcări subterane în zonă, a fost depus la Agenţia Naţională de Mediu. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat că aceasta este o etapă premergătoare obligatorie, înaintea depunerii proiectului pentru finanţare. Purtătorul de cuvânt de la Primăria Iaşi, Sebastian Buraga, a mai spus că deocamdată, valoarea estimată a proiectului se ridică la aproximativ 40 de milioane de lei. Totodată, prin intermediul acestuia, autorităţile din Iaşi doresc să reamenajeze şi ruinele medievale din apropierea Catedralei Mitropolitane. Sursa: Radio Iași
Autor: Alin Mureșanu, redactor Info Apollonia