Mediu

iunie 3, 2015
 

Ziua Mondială a Mediului CU Apă FĂRĂ Plastic

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Vineri, pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului Asociația Mai Bine, în cadrul proiectului Apă fără plastic, organizează un eveniment public prin care atrage atenția asupra poluării cauzate de folosirea PET-urilor, în general, și a celor de la apa îmbuteliată, în particular. Echipa proiectului dorește, în același timp, să  încurajeze ieșenii să consume mai puțină apă îmbuteliată în favoarea apei  din rețeaua publică.

Evenimentul are loc în Parcul Copou, pe esplanada Casei de Cultură ”M. Ursachi”,  între orele 14.00 și 17.00, unde vor fi expuse pe Zidul Apei cu Plastic fotografii  ale unor zone poluate de PET-uri și va fi organizată o testare oarbă a gustului apei.

  • Fotografiile din cadrul expoziției vor fi cele trimise pentru concursul Apa cu Plastic la Zid desfășurat în perioada 19 și 31 mai a.c.  10 câștigători ai concursului vor fi desemnați prin tragere la sorți în cadrul evenimentului, la ora 17:00, iar fiecare câștigător va primi câte o carafă și o sacoșă Apă fără Plastic. Cerințele și informațiile despre concurs se găsesc pe pagina Apa cu Plastic la Zid.
  • Testarea oarbă Gustăm Apa urmărește să ofere ieșenilor ocazia să aprecieze ce tip de apă preferă în funcție de gust, fără influența publicității și a miturilor urbane pentru și despre apa pe care o consumăm.

Pentru testare vor fi pregătite 5 recipiente din sticlă umplute cu apă, din 5 categorii diferite: apă de la robinet, apă de la robinet filtrată, apă de masă îmbuteliată, apă minerală (plată) îmbuteliată, apă care provine de la o cișmea publică. Recipientele vor fi marcate separat, iar fiecare participant va gusta din toate cele 5 tipuri de apă. Fără a ști tipul de apă din fiecare pahar, vor acorda pentru fiecare puncte de la 1 la 5 (1 se acordă apei cu cel mai neplăcut gust și 5 pentru apa cu cel mai bun gust). Abia după notare vor afla tipul de apă din fiecare pahar. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook, pe pagina evenimentului.

Ziua Mondială a Mediului (World Environment Day) este sărbătorită în fiecare an la nivel global pe 5 iunie. Această zi specială a fost desemnată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1972  pentru a încuraja adoptarea unei atitudini pozitive și responsabile față de mediul înconjurător. De atunci Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual în întreaga lume prin diferite evenimente și acțiuni concentrate pe o anumită temă. În 2015 se pune accent pe eficiența folosirii resurselor și pe sustenabilitatea consumului și a producției.

Apă fără plastic este implementat la Iași de Asociația Mai Bine în parteneriat cu ApaVital, Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Wiron în perioada iulie 2014 – decembrie 2015. Proiectul are ca scop informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța reducerii consumului de apă îmbuteliată în PET-uri, generatoare de deșeuri și de risipă.

Proiectul Apă fără plastic este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 34.470,83 de Euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.





 
 

 

UN PITON DE APROAPE 6 METRI

Un piton de aproape şase metri a creat panică în câteva sate aflate la sud de Varşovia, Polonia. Nimeni nu ar fi ştiut de existenţa lui dacă şarpele nu şi-ar fi lăsat pielea pe malul unui râu. Autorităţile îl cau...
de Laura Romila
 

 
 

Cum au ajuns anotimpurile să se inverseze în România

Am avut temperaturi de vară în aprilie, în timp ce luna lui Cuptor a debutat cu 10 grade sub normalul perioadei. Astfel de curiozităţi, s-au produs pe toată planeta. În Canada de exemplu s-a atins un record de temperatur...
de Laura Romila
 

 
 

UN CROCODIL URIAȘ A FOST CAPTURAT ÎN AUSTRALIA

Un crocodil uriaş, căutat de peste un deceniu în nordul Australiei, a fost în sfârşit capturat. Reptila care îşi ducea traiul într-o populară destinaţie de vacanţă măsoară aproape cinci metri lungime şi cântăr...
de Laura Romila
 

 

 

O gustare și o cafea în schimbul unui bidon sau unei cutii de plastic

Este oferta unei cafenele din inima Londrei. Cei care au deschis-o au vrut astfel să combată ideea că plasticul, atât de dăunător mediului înconjurător, este un material fără valoare. În Covent Garden s-a deschis să...
de Laura Romila
 

 
 

PLOILE TORENȚIALE LE-AU ADUS PESCARILOR CAPTURI IMPRESIONANTE

Pescari n-au mai avut niciun motiv, în acest weekend, să spună poveşti. Condiţiile au fost ideale pentru consolidarea prieteniei dintre pescarii harnici şi peşti, fie ei paşnici sau răpitori. A fost o zi bogată în ca...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi