Lotul olimpic de matematică al țării noastre a primit patru medalii de aur și două de argint la cea de-a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, conform Ministerului Educației Naționale. Reprezentanții țării noastre s-au clasat pe primul loc pe națiuni, în clasamentul general. Concursul desfășurat între 28 iunie și 2 iulie în Cipru și a reunit peste 120 de concurenți din 16 state (10 în concurs și 6 cu statut de invitat). Toți cei șase tineri care au reprezentat România au plecat acasă cu câte o medalie.
Medaliile de aur au fost obținute de către Omer Cerrahoglu, elev în clasa a XI-a la Colegiul National „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, și de Simona Diaconu (clasa a X-a), Marius Bocanu (clasa a X-a) şi Andrei-Viorel Bud (clasa a XI-a), toți trei elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București. Medaliile de argint au fost primite de către Paul Andrei Muscă şi Ștefan Spătaru, elevi în clasa a XI-a, respectiv a X-a la Liceul Internațional de Informatică din București.
Ministerul Educației Naționale a afirmat că Olimpiada Balcanică de Matematică (OBM) are statut de concurs regional. Fiecare țară participantă, cu excepția celei care a organizat concursul, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din cel mult șase elevi din învățământul liceal, a căror vârstă nu depășește 20 de ani la data desfășurării competiției.
Sursa: Yahoo News
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA