Campania „Euro 200” inițiată de Ministerul Educației Naționale pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare a continuat și în acest an. La nivelul județului Iași au fost aprobate 1.930 de cereri. Dosarele au trecut de verificările realizate de unitatea de învățământ din care face parte elevul solicitant, de comisia inspectoratului școlar, Ministerul Educației Naționale validându-le. Până în acest moment s-au primit cupoanele Euro 200 de la 754 de furnizori.
În anul 2012, 1.820 de cupoane au fost aprobate, însă s-au decontat 1.816. În acest an, numărul elevilor ce vor beneficia de cuponul Euro 200 este în ușoară creștere.
„Calculatorul, parțial decontat de acest cupon, reprezintă un mijloc necesar pentru educație și un acces la informație și la formarea competențelor digitale absolut necesare pentru elevii și absolvenții unei școli de secol XXI”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector școlar general.
Pentru acest an, la nivelul județului Iași vor fi distribuite cupoane în valoare de 180.000 RON.
Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri mici. Venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care s-a acordat ajutorul financiar în acest an a fost de 76.40 RON.