În perioada 22-24 august 2014, Asociația Studenților Chimiști Ieșeni organizează, în incinta parcului Casei Pogor, cea de-a III-a ediție a festivalului GFEST, proiectul fiind finanțat din bugetul Consiliul Județean Iași.
Potrivit organizatorilor, Festivalul are 4 domenii de interes: Artiști, Familie, Sport şi ONG, prin care se dorește promovarea educației non formale şi petrecere a timpului liber într-un mod constructiv pentru tineri.
În cele 3 zile de festival vor fi implicate 15 ONG-uri, 10 ateliere pentru artiști, se vor desfășura competiții sportive şi conferințe. De asemenea, se va amenaja o zonă special pentru copii, vor avea reprezentații şi concerte prin care se dorește promovarea a peste 50 de artiști locali.