Cultura

ianuarie 21, 2013
 

„MEMORII COLORATE” LA GALAŢI

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, Departamentul Cultural Artistic, condus de scriitoarea şi publicista Anegala BACIU, organizează expoziţia de pictură „Memorii colorate” a lui Valentin HUIBAN. Vernisajul va avea loc vineri, 25 ianuarie, de la ora 17.00, et. I, CCSG. Perioada expoziţiei: 25 ianuarie – 25 februarie 2013.

Expoziţia este alcătuită din lucrări realizate şi adunate în ultimii zece ani, unele mai vechi, altele mai noi; o parte din acestea au fost expuse în diferite expoziţii de autor la Galeria “N. Mantu” Galaţi, Teatrul “Maria Filloti” Brăila, Winmarkt Art Gallery Galaţi, Galeria “Orizont” Bucureşti ş.a. Autorul este absolvent al Liceului de Artă “Dimitrie Cuclin” Galaţi şi al Universităţii “George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design. Lucrările au fost realizate în diverse tehnici: de la clasicul ulei pe pânză, până la aerograf, de la pastel pe suport de hârtie sau pânză, până la tehnici mixte, aerograf pe suport de creion sau cărbune. Lucrările pot fi achiziţionate direct de la autor.

“Punctul comun al acestor lucrări este elementul anatomic, care, în această expoziţie, apare în diferite ipostaze: tristeţe, melancolie, angoase în lucrări precum Traversând strada tristă, Visuri spulberate, în ipostaze tragice şi dramatice în lucrări precum Constrângere şi Tragedie. Uneori, nudul poate fi tratat – ne declară autorul – într-o manieră suprarealistă, ca în lucrările Degradarea memoriei, Îngerul meu păzitor, dar, şi de un realism brut ca în Gata! Te părăsesc…, A doua zi. Chiar şi în peisajele Nelinişte în Veneţia, Peisaj veneţian, Sărut în Palatul Culturii din Iaşi, Peisaj cu bicicleta – elementul anatomic FEMEIA există! În aparenta linişte aproape romantică a peisajelor se pot strecura şi elemente care perturbă, cum ar fi un grup gălăgios de tineri mâzgălind cu grafitti zidurile istorice ale Veneţiei, sau o barcă de viteză izbind cu valurile ei, gondolele. Există şi lucrări în care elementul anatomic se amestecă cu cel mechanic: Motocicletă pentru îngeri şi Vis pe două roţi”, ne-a declarat Valentin HUIBAN.

 

 

Autor: Prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi