Cultura

septembrie 30, 2013
 

Lansări de carte, spectacole de teatru și dans contemporan la FITPT

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

Sâmbătă, 5 octombrie, Teatrul Luceafărul deschide noua stagiune cu cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT). Anul acesta Festivalul va avea tema „ludic” și va reuni peste 200 de artiști și  16 companii teatrale. Cele 24 de reprezentații teatrale vor fi susținute în Sala Mică și Sala Mare a Teatrului, precum și în Atrium Palas.

În cele șapte zile de Festival, vor avea loc piese de teatru, spectacole de dans contemporan, de lectură, expoziții și lansări de carte. Diminețile vor fi dedicate celor mici, iar serile celor mai mari.

„Spectacolul de lectură va cuprinde patru texte de teatru ale lui Lucian Dan Teodorovici, unul al Mihaelei Michailov, unul al Savianei Stănescu, o autoare de teatru stabilită în New York, și textul unui autor polonez, pe care îl vom prezenta cu ajutorul Institutului Cultural Polonez din București. În prima zi și în ultima zi a festivalului vom avea câte o premieră. Pe 5 octombrie va fi premiera noastră, Prințul fericit, după Oscar Wilde, realizat de o echipă de cinci stele. Iar pe 11 octombrie, va fi premiera Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cu piesa „O…ladă”, o reinterpretare pentru cei mari a poveștii pentru cei mici, Fata babei și fata moșului”, a precizat Oltița Cântec.

În aceste zile de festival va fi lansat un album bilingv în imagini cu toate cele șase ediții, inclusiv cea de anul acesta, intitulat „Un festival în imagini- FIPIT”, album coordonat de Oltița Cântec; un duplex livresc Paris-Iași; volumul Teatru de Denis Emorine, volumul „Micul Prinț 70 de ani”, ediție aniversară, în premieră în România; cartea autoarei Cristina Rusiecki, intitulată „Radu Afrim- Țesuturile fragilității”, „Ce ne-ai făcut, domnule?!” de Constantin Brehnescu și „Despre arta păpușarilor. Dialoguri cu maeștrii scenei” de Toma Hogea.

„Întregul Festival este pentru toată lumea care consideră că are sufletul tânăr, care vrea  să și-l reîntinerească și care vrea să și-l mențină tânăr, pentru că asta își propune Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, să ofere momente de emoție, de altitudine valorică. Arta este un limbaj universal care nu ține cont nici de granițile naționale și iată nici de vârsta biologică” , a mai precizat Oltița Cântec.

Prima zi a festivalului, 5 octombrie, va fi o zi cu accent britanic, întrucât Compania britanică „Noisy Oyster” va susține un spectacol nonverbal pentru cei mici, intitulat „Plain Bob-Eu sînt Bob”. De la ora 19.00, piesa de teatru care va deschide oficial stagiunea va fi susținută de Teatrul „Luceafărul” din Iași, „Prințul fericit,” după Oscar Wilde, în regia lui Radu Alexandru Nica, scenografia Ioana Popescu, coregrafia Florin Fieroiu și muzica realizată de Vlaicu Golcea.

Actorii de la Teatrul Odeon din București vor susține, în cea de-a doua zi a Festivalului, două spectacole. De la ora 11.30, în Sala Mare, va avea loc spectacol de teatru și muzică pentru copii „Copilăria lui Vivaldi”, regizat de Monica Ciută și interpretat de actorii Alin Olteanu, Monica Ciută, Sânziana Tarţa, Valeria Cristia, Aurelia Olteanu şi Monica Kurutz (vioară). De la ora 19.00, comedia „Natură moartă cu nepot obez”, scrisă de ieşeanul Ion Sapdaru, îi aduce la Iaşi pe actorii Pavel Bartoş, Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu și Nicoleta Lefter.

Bugetul festivalului este în jur de 50.000 de euro, „un buget care include cazări, transport intern și tot ce înseamnă costuri pentru trupe. Din această sumă, 100 de milioane sunt de la Consiliul Județean, iar celalți sunt de la Institutul Cultural Român, UNITER, AFCN, Primăria Iași, Palas Iași, Ambasada Regatului de Jos, Arcadia și insituții culturale din București”, a declarat Ioan Holban, director Teatrul Luceafărul din Iași.

În ultima zi de festival,  pe 11 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Mică a Teatrului va avea loc un spectacol susținut de laureații ieșeni ai Galei HOP, Dumitru Georgescu, câștigătorul premiului pentru cel mai tânăr actor, Laura Bilic, Claudia Chiraș și Bianca Ion. La acest eveniment intrarea este liberă.

Formațiile de teatru sunt din Italia, Rusia, Olanda, Belgia, Germania și România (Teatrul Act, Teatrul Odeon, Teatrul Național Sibiu și Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Identitatea grafică a festivalului a fost realizată de Daniel Ursache.

După mai multe tentative de a aduce trupe din China sau Thailanda, la următoarea ediție, Teatrul „Luceafărul” va aduce la Iași o trupă de marionete tradiționale din China, după cum precizează reprezentanții Teatrului.

Prețul unui bilet va fi de 10 lei pentru activitățile de dimineață și 20 de lei pentru activitățile care vor avea loc seara. În timpul săptămânii, prețul biletului va fi de cinci lei.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi