Sigur la fiecare 15 ianuarie ne întrebăm, deşi ar trebui s-o facem mai des, cine a fost Eminescu? Mai-nainte de toate, Eminescu a fost „excesiv de sensibil” (Ibrăileanu), neputând să accepte minciuna şi demagogia, ura şi avariţia, într-un cuvânt „mizeriile vieţii” (Ibrăileanu). A iubit oare Eminescu? Fireşte că da; sentimentul acesta este trăit de fiecare fiinţă omenească în parte, doar că este perceput diferit; şi acesta nu este singurul motiv pentru care vorbesc astfel; o parte din opera sa este închinată marelui dar oferit omului de către Dumnezeu. Pe de altă parte, mulţi dintre Domniile Voastre ştiu că nu e deloc uşor să fii poet. Poate că un adevărat poet se naşte cu acest dar, sau poate frumuseţea sa interioară, sufletească îl transformă în poet. De aceea, cred că un poet trebuie considerat întotdeauna un geniu, pe bună dreptate. Literatura noastră a avut de-a lungul timpului parte de poeţi adevăraţi şi deosebit de talentaţi, care ne-au lăsat o operă minunată de care putem fi întotdeauna mândri. Deasupra tuturor însă a strălucit mereu o stea, Luceafărul Poeziei Româneşti, o stea care nu se va stinge niciodată şi poate niciodată nu va răsări alta mai strălucitoare decât ea. Această stea, acest Luceafăr al neamului nostru şi nu numai, este Eminescu. Geniul său, talentul său neasemuit l-a transformat în Sfântul Preacurat al versului românesc. Eminescu este poate cel mai de preţ dar pe care ni l-a dat vreodată literatura românească, o adevărată minune care nu durează ‘’trei zile’’ precum se spune despre orice minune, ci va dura veşnic, va rămâne mereu vie în sufletele noastre. Darul ce ni s-a facut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care-a înţeles să fie om deplin. Cineva care n-a vroit să fie al doilea. Cărui popor i s-a facut darul acesta? O conştiinţă mai bună, o spusă mai bună şi exemplară, au desigur câteva mari popoare şi culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevarat o inimă?” “Căci nu de judecat critic, de către noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o conştiinţă de cultură de dindărătul nostru de la folclor şi până la ştiinţele pozitive, devenind astfel conştiinţa noastră mai bună, sau poate mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul, adică sinteza însăşi.” În opinia nu numai a mea, nu vom avea un al doilea Eminescu, el devenind arheul graiului şi culturii noastre. În unul din aforismele din Jurnalul de idei, marele Constantin Noica scrie: „O naţiune se poate educa printr-un om – Eminescu – şi chiar printr-un singur cuvânt – întru”. Iar afirmaţia sa culminativă este aceasta: „Cu numele lui magic deschidem toate porţile spiritului.”
Închei spunându-vă că unii dintre contemporanii ceasului întunecat de astăzi au pierdut cheia. Dacă au avut-o vreodată.
Autor: Pompiliu Comşa
