„Dintotdeauna m-am visat prozator. Şi cam atît. Cîndva, cu destui ani în urmă, spre a exersa dialogurile în folosul cărţilor mele de proză, am scris o piesă de teatru. A fost premiată în cîteva rînduri, a fost pusă în scenă, a avut un succes mai mare decît tot ce scrisesem pînă atunci. Ceea ce nu mi-a dat totuşi idei. Peste alţi cîţiva ani, m-am înscris la Facultatea de Teatru, în primul rînd pentru a-mi îmbunătăţi modul de a construi relaţii între personaje şi a reuşi să vizualizez mai bine spaţiul într-o naraţiune, ceea ce m-ar fi ajutat, fireşte, să scriu mai bine proză. Am sfîrşit prin a mă îndrăgosti de teatru şi a pune în scenă spectacole. Dar nici măcar asta nu mi-a dat ideile peste cap. De-o vreme însă, mă străduiesc să scriu un nou roman. În locul lui, m-am trezit, habar n-am cum, scriind «sfîrşit» la finalul acestui volum. Nu-s perfect lămurit nici acum, mărturisesc, în privinţa relaţiei mele cu teatrul. Dar măcar am intrat, în sfîrşit, la idei.” (Lucian Dan Teodorovici)