Economic

martie 5, 2013
 

România – Statul european cu cea mai grea situație a IMM-urilor după primii trei ani de criză

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

România a fost inclusă în raportul Eurostat referitor la IMM-uri pentru anul 2012 drept statul cu cea mai grea situație față de cea de la începutul crizei. Producția realizată, productivitatea muncii și numărul de angajați au cunoscut reduceri importante. Singura rază de speranță este evaluarea preliminară a unei reveniri pe traiectoria pozitivă.

Întreprinderile mici și mijlocii au reprezentat în 2012 coloana vertebrală a economiei UE, cu 99,8% din numărul întreprinderilor non-financiare sau 20,7 milioane la număr. Majoritatea covârșitoare (92,2%) sunt microîntreprinderi, care au mai puțin de 10 angajați. Circa 6,5% dintre ele sunt clasificate drept mici afaceri (10 – 49 angajați) și doar 1,1% se încadrează la categoria mijlocie (50-249 angajați).

Ca număr de angajați, IMM-urile europene au asigurat 67,4% din slujbele din sectorul non-financiar, același nivel ca și în 2011, dar în creștere față de anul 2010 (când acest indicator a fost de 66,9%). Ele au contat cu 58,1% în formarea PIB ca și valoare adăugată brută (VAB), atât în 2012 cât și în 2011, și au păstrat aproape neschimbat numărul mediu de angajați (4,22 angajați în 2012, față de 4,23 angajați în 2011).

Ca productivitate, măsurată prin raportarea valorii adăugate pe salariat, microîntreprinderile și întreprinderile mici se situează sub media pe economie, în timp ce întreprinderile medii și mari se află peste această medie. Per total, productivitatea IMM-urilor este cam cu 15% mai mică decât media pe economie iar cea a întreprinderilor mari cu circa 30%.

România deține cea mai slabă poziție la nivelul rezultatelor IMM după trei ani de criză (intervalul 2008 – 2011), cu scăderea la jumătate a valorii adăugate de acestea, în condițiile în care a păstrat o ocupare de peste 90% a forței de muncă inițiale, potrivit analizei Cambridge Econometrics/Ecorys pe baza datelor furnizate de Eurostat și Oficiile Naționale de Statistică.

Estimarea pentru 2012 pe baza datelor disponibile deocamdată este mult mai bună, cu România trecută în rândul celor 18 state care și-au îmbunătățit atât rezultatul economic cât și ocuparea la nivelul IMM-urilor (doar Grecia și Portugalia rămân în zona negativă pe ambele coordonate ). Este singura rază de speranță într-un peisaj dezolant, care ar fi trebuit să declanșeze un semnal de alarmă și concentrarea eforturilor guvernamentale spre cea mai importantă sursă a creșterii economice: IMM-urile.

 

Sursa: www.cursdeguvernare.ro, un articol de Marin Pană





 
 

 

Criza ucrainiană, în discuţii

Preşedinţii Petro Poroşenko, Vladimir Putin, François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel urmează să discute miercuri la telefon pentru a face bilanţul aplicării acordurilor de pace în estul separatist prorus ...
de
 

 
 

Reuniune la vârf în Malta

Liderii europeni urmează să ofere miercuri Africii ajutoare în valoare de până la 3,6 miliarde de euro, în cadrul unor eforturi de gestionare a crizei migraţiei care zguduie Europa. Această rară reuniune la vârf într...
de
 

 
 

Tensiuni la frontiere

Cancelarul german, Angela Merkel, avertizează că închiderea frontierelor din cauza extracomunitarilor poate conduce la conflicte militare, evocând tensiuni la frontierele Germaniei cu Austria şi probleme în Croaţia, Slov...
de
 

 

 

Eforturi pentru atenuarea crizei refugiaţilor

Uniunea Europeană a criticat statele membre pentru că nu au oferit fondurile necesare eforturilor atenuării crizei refugiaţilor, acesta fiind subiectul principal al summitului Consiliului European programat joi şi vineri. ...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi