Economic

decembrie 16, 2013
 

Ieșenii renunță să mai stea a coadă pentru a cumpăra bilete RATP, optând pentru bilete prin SMS sau cumpărate direct de la automate

Mai multe articole de »
Postat de:

Din ce în ce mai mulţi ieşeni preferă să-şi cumpere tichete de călătorie RATP prin SMS sau direct de la automatele instalate în staţiile de transport public. Asta se arată într-un comunicat  de presă transmis de cătra Regia Autonomă de Transport Public Iasi, aflată în subordinea primăriei ieșene. Astfel, pe parcursul ultimului an, regia de transport a vândut peste 600.000 de bilete prin intermediul celor 10 automate  instalate în cartierele din oraș. Vânzările prin automate au început în luna iunie 2012, când au fost achiziţionate doar 13.000 de bilete. Însă, octombrie 2013 a atins pragul maxim de vânzări, spun șefii regiei de transport.

Au fost vândute, prin intermediul celor zece automate puse la dispoziţia ieşenilor, aproximativ 70.000 de bilete. „Cele mai utilizate aparate sunt cele din staţiile Moldova, Dr. Savini şi Piaţa Unirii. Numărul ieşenilor care utilizează automatele de bilete a crescut în ultimul timp. Înregistrăm o creştere constantă, de la lună la lună, astfel că din iunie 2012 de când am început să utilizăm aceste automate şi până în prezent, am avut vânzări de 616.000 de bilete cu o călătorie sau două călătorii“, a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Pe de altă parte, ieșenii au optat și pentru biletele cumpărate direct cu telefonul mobil, prin SMS. Din decembrie anul trecut şi până în noiembrie 2013, peste 103.000 de bilete au fost vândute prin SMS. „Avem şi o creştere a numărului celor care-şi plătesc călătoria prin SMS. În luna septembrie am avut 13.347 de bilete vândute prin această metodă, iar în octombrie 17.447“, a mai precizat Adrian Mihai. Biletele prin SMS pot fi cumpărate la numărul 7494, conţinutul mesajului fiind numărul traseului pe care urmează să fie făcută călătoria.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi