Economic

aprilie 23, 2013
 

Comisia Europeană reia plăţile pe patru axe ale Programului Operaţional Regional

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvern, informează Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat transmis luni presei.

Ministerul precizează că prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

 

Sursa: www.euractiv.ro





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi