Potrivit Mediafax, „Jazz at Bran Castle”, primul festival de jazz de la Castelul Bran, se va desfăşura între 30 august şi 1 septembrie şi va include concerte ale unor artişti din Ungaria, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia şi Suedia.
Concertele de muzică contemporană şi barocă se vor desfăşura în fiecare seară a festivalului, începând cu ora 20.00, în curtea interioară a Castelului Bran.
Preţul unui bilet la festival este de 150 de lei (pentru o singură seară), în timp ce un abonament pentru cele trei seri ale evenimentului poate fi achiziţionat la preţul de 400 de lei.
Sursa: Mediafax