Uncategorized

decembrie 17, 2012
 

Biblia care a fost pe Lună e scoasă la licitație

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Începând cu 15 septembrie RR Auction va desfășura o licitație cu obiecte care au aparținut astronauților sau au fost utilizate în cadrul misiunilor spațiale NASA. Între cele peste 800 de obiecte se numără și Biblia pe microfilm.

Biblia conține toate cele 1245 de pagini ale versiunii King James. „Are un inci și jumătate pe un inci și jumătate. E nevoie de un microscop pentru a o citi și este mai mult simbolică. Dar este toată acolo. Întreaga versiune King James a Bibliei este acolo”, explică pentru Fox News, Bobby Livingston, vicepreședintele pentru vânzări al RR Auction.

Prima intenție de a duce Biblia pe Lună i-a aparținut astronautului Ed White, în 1967 dar un accident al misiunii Apollo 1 a împiedicat proiectul. Biblia a ajuns pentru prima oară în spațiu în cadrul misiunii Apollo 12 (1969), dar o greșeală logistică a făcut ca obiectul să nu ajungă pe Lună, ci să rămână în capsula care a orbitat în jurul satelitului natural al Pământului. După aceea a fost la bordul misiunii Apollo 13 (1970), dar misiunea nu a fost dusă la îndeplinire, echipajul întorcându-se pe Pământ înaintea unei explozii care ar fi putut fi catastrofală. Pentru prima oară a fost dusă pe lună în cadrul misiunii Apollo 14, pe 5 februarie 1971.

Deși inițial au fost pregătite mai multe sute de exemplare – 513 pentru Apollo 13 și 300 pentru Apollo 14, doar 100 au fost luate pe Lună. După zbor, unele din Bibliile lunare au fost tăiate în fragmente minuscule de 50 de pagini, care au fost dăruite unor demnitari – George W. Bush este în posesia unuia. Exemplarul expus la licitație este unul dintre cele 12 exemplare complete certificate de astronautul Edgar Mitchell care le-a purtat în echipamentul său.

Evenimentul ducerii Bibliei în spațiu a atras întotdeauna atenția în cadrul discuțiilor referitoare la presupusul conflict între știință și religie. „Acești exploratori au fost nu numai oameni de știință, ci și oameni ai credinței”, explică Carol Mensch, autoarea cărții The Apostles of Apollo. „Exprimarea credinței în spațiu a creat o dilemă pentru mulți astronauți și pentru agenția lor guvernamentală – de aceea aspectul acesta a atras atenția mass-media la fel de mult ca și celelalte realizări ale misiunilor Apollo.”

 

Sursa: semneletimpului.ro

Autor: Gianina Gheorghiu





 
 

 

NASA a lansat un concurs pentru fabricarea viitoarelor case de pe Lună şi Marte

NASA a lansat un concurs – 3D Printed Habitat Challenge – ce vizează dezvoltarea unor tehnologii care vor permite construirea viitoarelor case de pe Lună şi Marte. NASA nu doreşte ca viitorii exploratori ai plan...
de
 

 
 

Premieră mondială: Un robot şi un astronaut au purtat o scurtă conversaţie în spaţiu

Un mic robot umanoid şi un astronaut japonez au stat de vorbă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), o premieră mondială, relatează AFP. Dialogul a fost posibil graţie inteligenţei artificiale cu care este d...
de
 

 
 

O nouă sondă examinează atmosfera Lunii

Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes o nouă sondă spre Lună, în cadrul unei misiuni care are rolul examinării atmosferei satelitului natural al Terrei. Sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explor...
de
 

 

 

Cercetătorii au descoperit, în premieră, urme de apă „magmatică” pe Lună

Cercetătorii americani au descoperit urme de apă „magmatică” pe Lună, în mineralele colectate de pe satelitul natural al Pământului. Prezenţa acestor urme de apă sugerează existenţa unui zăcământ bine ascuns s...
de
 

 
 

China va trimite prima sa sondă spaţială pe Lună

China va trimite, până la sfârşitul acestui an, prima sa sondă spaţială pe Lună. Fazele de elaborare şi construire pentru misiunea fără echipaj uman Chang’e-3 s-au încheiat. În mitologia chineză, Chang’...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi