Tineret

iulie 29, 2014
 

FUTURE MOVIE la GALAȚI

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Miercuri, 30 iulie, la ora 20.30, în Grădina Leonard a Teatrului Muzical, va avea loc deschiderea Festivalului de film „Future Movie”, al Centrului Cultural Dunărea de Jos (CCDJ), realizat în parteneriat cu Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, sub preşedinţia regizorului Ioan Cărmăzan.

Publicul (sunt 1.000 de locuri pe scaune) va avea acces gratuit în cele cinci zile ale festivalului, în faţa ecranului de opt metri şi o tehnică performantă, furnizată de partenerul bucureştean, a anunţat  directorul CCDJ, Sergiu Dumitrescu, secondat de poeta Florina Zaharia, responsabilă cu buna defăşurare a proiectului, ajuns acum la cea de-a cincea ediţie.

Una din noutăţile aduse de festival, care va fi prezentat, seară de seară, de cunoscuta actriţă Ioana Crăciunescu şi de poetul Dan Mircea Cipariu, este că, în ziua deschiderii, actorii din filmul „Selfie” vor avea, după proiecţie, o şedinţă foto cu spectatorii. Este de remarcat că atât regizoarea filmului, Cristina Iacob, cât şi una dintre actriţe, Crina Semciuc, sunt gălăţence! Filmele de lung metraj, câte unul pe seară, sunt nou-nouţe (din acest an, cel mult din anul precedent) şi vor atrage cu siguranţă publicul. Printre ele sunt şi filme de Oscar.

Vom viziona producţiile: „Selfie” – românesc, „Blue Jasmine”, „Frozen” (animaţie), „Gravity” (SF) – americane, precum şi filmul „Closer to the moon” – românesc, cu distribuţie internaţională. Acestea vor fi prefaţate de filme ale studenţilor din trei şcoli superioare de cinematografie. Astfel, vor rula câte patru filme studenţeşti pe seară, totalizând toate patru până la 25 de minute de proiecţie. Ele sunt rodul unei selecţii din 60 de filme, realizată de profesorii de la Universitatea Hyperion, pentru producţiile propriilor studenţi şi ale studenţilor de la UNATC şi Universitatea Media Bucureşti.

 

Autor: Prof. univ. Asoc. Pompiliu COMȘA, Universitatea ”Apollonia” Iași

 





 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi