De ce “Rochia fără sfârşit”? Totul a pornit de la o poveste: “A fost o dată ca niciodată câteva prinţese frumoase însoţite de pitici năzdrăvani…”. Corina Şelaru Dumitriu- make-up artist, alături de Elena Chivu, Angela Baciu şi Fundaţia „Împreună”, au organizat aseară în cadrul restaurantului gălăţean “Monarch”, un eveniment caritabil cu licitaţie “Rochia fără sfârşit” pentru strângerea de fonduri pentru a fi alături de oamenii de excepţie din jurul nostru, dar care din cauza condiţiilor sociale precare, nu sunt cu adevărat puşi în valoare.
Printre designerii care au participat se numără Iulia Zaharia, Silvia Alexandra Steriopol (SAS Design), Ionela Costea (My Way) Mihaela Onu, Mimi Chipăilă, Stela Savin, Ionuţ Ghilogaş (RAMTEXMEN), Camellia Bijoux şi Gold Danielle, alături de toate modelele prezente. În cadrul evenimentului, un grup de copii de la Centrul de zi „Împreună” – Alexandra Vrânceanu – povestitorul, Gabriela Zăbavă – vulpea, Andrei Sârbu – ţăranul şi Paul Şerban – ursul, îndrumaţi de instructorul Nicoleta Datcu, au prezentat sceneta în versuri „Ursul păcălit de vulpe”, spre încântarea celor prezenţi în salon. De unde titlul evenimentului? Este titlul unei cărţi superbe semnată de Ion Zimbru pe care organizatoarea principală a evenimentului, Corina Şelaru, l-a „împrumutat” pentru evenimentul caritabil.
Autor: Pompiliu COMŞA, Reporter European 2012