La Galați se desfăşoară la Liceul de Artă „D. Cuclin” cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare „Miniatura Romantică”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Pentru cele cinci secţiuni ale competiţiei – pian, instrumente cu corzi, instrumente de suflat şi percuţie, canto clasic şi muzică de cameră – s-au înscris 122 de concurenţi din Austria, Republica Moldova, Bacău, Buzău, Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Târgovişte, Brăila, Piteşti şi Braşov.
La deschiderea festivă au susţinut un recital pianista Ioana Chiriac şi fagotistul Alexandru Duda, câştigători ai Marelui Premiu la ediţiile anterioare. Preşedintele juriului este prof. univ. dr. Constantin Stanciu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, iar vicepreşedinte este prof. univ. Wolfang Klos, de la Universitatea de Muzică din
Viena.
Astăzi, sâmbătă, de la ora 11.00, în Amfiteatrul Liceului de Artă, se va desfăşura Gala Finaliştilor şi premierea. Vor fi şase premii în bani acordate de Centrul Cultural: cinci premii pentru finalişti, fiecare de 300 lei, şi Marele Premiu, de 500 lei. De asemenea, se vor acorda premii speciale, în valoare de 400 euro, oferite de către profesorul Klos. Un alt premiu special va fi oferit de Mihaela Anica (reprezentanta Yamaha pentru România) constând în 200 euro şi un flaut Yamaha concurentului care va dovedi un standard artistic deosebit.
Autor: Pompiliu COMȘA, Reporter European 2012