Iulius Mall a pregătit copiilor un sfârșit de vacanță distractiv. În perioada 14-20 septembrie, între orele 17.00 – 20.00, copiii se vor întâlni cu „Profesorul Trăsnit” și vor participa la atelierele științifice.
Participanții vor face experimente amestecând substanţe, se vor juca cu diferenţele de presiune şi cu electricitatea statică şi se vor amuza de stângăciile savantului. Generatoarele de curent, substanţele jucăuşe, baloanele misterioase, nisipul hidrofobic şi gheaţa carbonică sunt câteva dintre „jucăriile” care vor crea un univers special pentru micii exploratori.
După încheierea atelierelor științifice, pe 21 și 22 septembrie, se va desfășura Târgul ofertelor extraşcolare. Părinţii şi copiii lor vor afla care sunt cele mai frumoase moduri de a petrece timpul liber, din ofertele cluburilor sportive şi cercurile educaţionale participante. Tinerii vor putea alege din zeci de activităţi antrenante, care să le dezvolte cunoştinţele şi abilităţile: înot, şah, baschet, dansuri sportive, tenis, arte marţiale, aeromodelism, cursuri de limbi străine, echitaţie şi multe altele.
Autor: Andreea Marosac, redactor Info APOLLONIA