Stiinta

august 7, 2015
 

Dietele bogate în legume pot să încetinească declinul cognitiv la vârsta a treia

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Dietele bogate în frunze proaspete de salată, fasole, fructe de pădure şi cereale integrale au potenţialul de a încetini procesul de îmbătrânire a creierului şi declinul cognitiv la persoanele de vârsta a treia, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite ale Americii, informează Reuters.

Declinul cognitiv reprezintă o etapă normală a procesului de îmbătrânire, însă un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago, pe o durată de aproape cinci ani, a arătat că persoanele de vârsta a treia care au ţinut cu stricteţe dieta MIND erau cu 7,5 ani mai tinere din punct de vedere cognitiv în comparaţie cu voluntarii care au respectat cel mai puţin regulile acestei diete.

Într-un studiu anterior, aceiaşi cercetători americani au evidenţiat faptul că dieta respectivă poate să reducă riscul de dezvoltare a maladiei Alzheimer.

Dieta MIND (Mediterranean-DASH Diet Intervention for Neurodegenerative Delay) reprezintă un hibrid între dieta mediteraneană, bogată în ulei de măsline şi legume, şi dieta DASH, concepută pentru a limita efectele hipertensiunii.

Ea constă în 15 componente dietetice şi recomandă persoanelor care o urmează să mănânce în fiecare zi cel puţin trei porţii de cereale integrale, o salată şi o altă legumă şi să bea zilnic un pahar cu vin. Fasolea şi carnea de pasăre ar trebui mâncate cel puţin de două ori pe săptămână, iar carnea de peşte o dată pe săptămână.

Adepţii dietei MIND limitează drastic cantităţile aferente unui număr de cinci alimente considerate nesănătoase – carne roşie, unt, margarină, brânză, paste, dulciuri şi preparate prăjite sau de la fast-food – pe care le mănâncă.

 

Sursa: Mediafax

 





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi