Acest avertisment este semnalat de un psiholog cu 23 de ani de experiență în psihologie clinică. Ea a explicat că mulţi copii cresc într-o cultură tot mai „paranoică”, deoarece adulţii din familie, încercând excesiv să-i protejeze, până la urmă fac din ei nişte fiinţe neajutorate, incapabile de a face faţă dificultăţilor vieţii.
„Copiii sunt crescuţi în captivitate”, spune ea. „Când aţi văzut ultima dată un copil distrându-se singur pe-afară cu bicicleta? Copiii nu sunt încurajaţi adecvat, susţinuţi sau învăţaţi cum să evalueze riscurile, să şi le asume şi să le facă faţă şi cred că acest lucru are un efect catastrofal asupra dezvoltării lor. Asumarea de riscuri este privită ca un lucru foarte periculos şi care trebuie evitat cu orice preţ.”
În schimb, generaţiile actuale nu au aceeaşi tărie psihică, deoarece părinţii şi profesorii îi protejează permanent împotriva eşecului.
”Evident, nu spun că ar trebui pur şi simplu să-i lăsăm pe toţi copii să greşească şi să-i ducem, în schimb, să se dea cu skateboard-ul şi să urce pe munte, dar acest fenomen pune în discuţie sistemul de învăţământ şi modul în care ne educăm copiii.”
Autor: Gianina Gheorghiu